Antena Meniu Search
x

Doi copii găsiţi morţi la marginea oraşului Baia Mare, la diferenţă de doar câteva zile

Descoperire de-a dreptul cutremurătoare la marginea oraşului Baia Mare, în zona colibelor de pe Pirita. La mai puţin de o săptămână după ce un copil a fost găsit mort, un altul a fost depistat şi el fără suflare.

de Monica Palade

la 07.01.2021, 13:22

Bebeluş în braţele mamei
Doi copii găsiţi morţi la marginea oraşului Baia Mare, la diferenţă de doar câteva zile - Profimedia
  • Copii găsiţi morţi la marginea oraşului Baia Mare
  • Tragedie cu repetiţie
  • Mama şi-a condus bebeluşul pe ultimul drum cu cătuşele la mâini

Medicii au fost chemaţi la faţa locului pentru bebeluşul de trei luni, dar în ciuda eforturilor nu au mai putut face nimic pentru el. Criminaliştii sosiţi şi ei în zonă nu au descoperit semne de violenţă, iar trupul firav a fost transportat la morga spitalului pentru necropsie.

Tragedie cu repetiţie

La începutul anului, pe 2 ianuarie, într-o altă colibă din aceeași zonă a fost găsit fără suflare un alt bebeluș. Adonis avea şapte luni, iar necropsia a arătat că micuţul a murit de pneumonie și insuficienţă cardio-respiratorie acută. Ambii micuţi au fost găsiţi negativi la testul de coronavirus.

În acest moment, asistenţii sociali fac controale în zonă din două în două zile. Aseară, au fost găsiţi doi copii cu roșu în gât, care au fost transportaţi la spital. Mai târziu, micuţii au fost externaţi şi se află acasă.

Mama şi-a condus bebeluşul pe ultimul drum cu cătuşele la mâini

Cei doi bebeluşi provin din familii sărace. În cazul lui Adonis, bebeluşul de şapte luni, mama să se afla în spatele gratiilor. A fost dusă la cimitir să îşi conducă fiul pe ultimul drum de trei echipaje de poliţie. Cu cătuşele la mâini, femeia nu a putut să se apropie de ceilalţi doi copii de opt şi nouă ani.

În cazul celui de-al doilea, bebeluşul a fost lăsat acasă, deşi mama era fără acte, iar tatăl a rămas necunocut. Bunica maternă, singura care se putea ocupa de el legal se află şi ea în spatele gratiilor. Povestea celor doi a fost relatată de Claudia Costea de la Asociația Pirita Children pe pagina sa de Facebook.

„Azi dimineață, a mai murit un băiețel pe Pirita. Avea 3 luni și jumătate, părinți minori.

Mama fara acte, tatăl nerecunoscut. Totuși a fost lăsat din spital acasă, deși bunica maternă (singura care putea legal sa-si asume responsabilitatea) e închisă. Din toate motivele de mai sus, copilul va avea mai întâi un certificat de deces, iar apoi unul de naștere.

Înmormântarea lui Adonis, celălalt bebeluș decedat ( 7 luni) a fost parte dintr-un coșmar, ca și probabil viața lui.

Mama, care săvârșește o pedeapsa pentru furt, a fost condusă la cimitir de trei echipaje de poliție. Avea cătușe și nu a avut voie sa se apropie de ceilalți doi copii (8 și 9 ani). Asta, in timp ce protecția copilului sau asistenta sociala, au lipsit. Tatăl a avut nevoie de ajutor cu tot ce a însemnat înmormântarea copilului lui, pentru că retardul social în care trăiește, este o condamnare la neputință.

Anul trecut, tot în ianuarie, au mai murit doi copii sub un an. Și dacă ar fi sa fac o listă, din ce povestesc oamenii, din fiecare familie a murit, de-a lungul timpului, cate un copil - in unele chiar doi. Toți, in primii ani de viață.

Tot ce s-a întâmplat în zilele care au trecut, e un iad. Unul dintre copii a zis azi că "poate o sa ne duca diavolul pe toți".

S-ar putea.

In numele Asociației Pirita Children, voi scrie toată povestea sub forma unui studiu de caz și voi sesiza mai multe instituții, care au responsabilitatea de a proteja copiii vulnerabili.

Daca vreți să vă alăturați acestui demers, am nevoie de multa susținere.

As vrea să obțin, in final, implicarea instituțiilor de la nivel local și național, într-un program concret, zilnic și direct in comunitate, pentru mamele care au copii 0-3 ani și un alt program concret, zilnic și direct in comunitate pentru prevenirea sarcinilor la adolescente.

Trăim într-o țară europeană care nu e in război. Și totuși, la marginea orașului, trăiesc 130 de copii, in colibe improvizate, fara curent, fara apa, a căror părinți muncesc pe rampă de gunoi a orașului, cu calul și căruță, fix că în evul mediu”.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Evenimente » Doi copii găsiţi morţi la marginea oraşului Baia Mare, la diferenţă de doar câteva zile