Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Doi soţi din Alexandria, proxeneţi pentru cinci tinere batjocorite în Anglia

Doi soţi din Alexandria, proxeneţi pentru cinci tinere pe care le-au exploatat în Anglia, au fost arestaţi, după ce procurorii DIICOT le-au percheziţionat casele.

de Alin Tarnovschi

la 17.01.2020 , 11:04

Doi soţi proxeneţi din Alexandria, arestaţi preventiv Doi soţi din Alexandria, proxeneţi pentru cinci tinere în Anglia - Impact Total

Doi soţi din Alexandria, proxeneţi pentru cinci tinere pe care le-au exploatat în Anglia, au fost arestaţi, după ce procurorii DIICOT le-au percheziţionat casele.

Vasile Felix, zis şi 'Hanţu', şi soţia sa, Mirela Mohorea, au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv pentru 30 de zile, după o decizie a Tribunalului Teleorman.

Procurorii DIICOT au efectuat, pe 14 ianuarie 2020, două percheziţii în Alexandria, la o casă de pe strada 1 Mai şi într-un apartament de strada Bucureşti.

Articolul continuă după reclamă

Cei doi soţi din Alexandria sunt acuzaţi de procurorii DIICOT că au racolat cinci tinere pe care le-au dus în Anglia şi le-au pus să se prostitueze.

Pe acelaşi subiect

"Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2015 –2019, sub promisiunea obținerii de locuri de muncă în străinătate sau metoda lover-boy, persoanele în cauză le-ar fi determinat pe acestea să practice prostituția în folosul lor", se arată într-un comunicat al DIICOT.

După ce au fost luaţi de acasă, de mascaţi, cei doi soţi au fost duşi la audieri, iar la final au fost reţinuţi.

Pe 15 ianuarie, Tribunalul Teleorman a admis propunerea de arestare a celor doi soţi din Alexandria.

Alin Tarnovschi Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Doi soţi din Alexandria, proxeneţi pentru cinci tinere batjocorite în Anglia