Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Doi turişti rătăciţi pe munte, în Maramureş, recuperaţi de salvamontişti. Tinerii nu erau echipaţi corespunzător

Doi turişti rătăciţi pe un versant muntos din vecinătatea municipiului Baia Mare au fost recuperaţi, marţi noaptea, de salvamontişti. Cei doi nu erau echipaţi corespunzător, iar unul dintre ei avea şi probleme medicale. 

de Cristina Dimulescu

la 08.06.2022 , 12:30

În pantaloni scurţi şi cu încălţăminte de stradă. Aşa au plecat doi turişti, o fată şi un băiat, să exploreze Vârful Tolvaj din Maramureş.

Unul dintre turişti acuza dureri la piciorul drept 

Numai că, socoteala de acasă, nu se potriveşte cu cea din târg şi tinerii în vârstă de 23 şi 24 de ani, s-au rătăcit pe un versant muntos din vecinătatea municipiului Baia Mare. Pentru că se înoptase, iar tânăra acuza dureri la piciorul drept, au sunat la 112. 

Vezi și

Salvatorii montani ai SPJ Salvamont Maramureş au pornit imediat în căutarea celor doi turişti. Intervenţia a fost una anevoioasă, întrucât, tinerii se aflau într-o zonă greu accesibilă. 

Intervenţia salvamontiştilor s-a încheiat după miezul nopţii 

Acţiunea s-a încheiat după mai bine de 2 ore, imediat după miezul nopţii. Persoanele rătăcite au fost recuperate şi duse într-o zonă sigură, unde au fost predate echipajului SMURD venit în sprijin.

Cristina Dimulescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Evenimente » Doi turişti rătăciţi pe munte, în Maramureş, recuperaţi de salvamontişti. Tinerii nu erau echipaţi corespunzător