Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Două turiste cu doi copii, salvate de pe munte după ce au fost „înșelate” de GPS

Două turiste cu doi copii au fost salvate de pe munte după ce s-au rătăcit în zona Lacului Sfânta Ana, „înșelate” fiind de GPS. Femeile s-au bazat pe o aplicaţie de pe telefon şi au ajuns cu tot cu copii pe un drum forestier.

de Ana Maria Ghiarasim

la 13.09.2020 , 07:12

  • Femeile le-au spus salvatorilor că s-au bazat pe o aplicație de pe telefon să ajungă la Lacul Sfânta Ana, însă s-au rătăcit.
  • Cele 4 persoane nu au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind doar speriate și epuizate după drumul greu parcurs prin pădure.

Când și-au dat seama că s-au rătăcit, ele au sunat la 112 și au chemat salvatorii montani în ajutor.

”Jandarmii harghiteni din cadrul Postului de Jandarmi Montan Băile Tușnad au căutat și găsit doi adulți și doi copii ce s-au rătăcit pe munte, bazându-se doar pe tehnica oferită de telefon. Iar asta i-a dus 2,5 kilometri pe un drum desfundat. Astfel, în jurul orei 13:40, prin intermediul Serviciul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, jandarmii harghiteni erau anunțați de către o doamnă din Sibiu despre faptul că, ea, împreună cu încă o doamnă și doi copii minori s-au rătăcit”, se arată în comunicatul IJJ Harghita.

Femeile le-au spus salvatorilor că nu cunosc zona și că s-au bazat pe o aplicație de pe telefon să ajungă la Lacul Sfânta Ana. Din nefericire, însă, cele patru persoane se îndreptau într-o cu totul altă direcție decât cea dorită.

Articolul continuă după reclamă

Asa au ajuns pe un drum forestier, care ducea spre localitatea Lăzărești, iar mașina lor era parcată chiar în rezervația naturală. 

”Acestea au rezultat din discuțiile purtate cu jandarmii montani, care solicitând informații suplimentare au înțeles că aceștia au trecut de bariera rutieră care e situată la intrarea în rezervație, doar că în loc să plece pe drumul asfaltat ce coboară spre lac, au pornit pe drumul forestier, care nu este chiar accesibil. Iar oboseala copiilor și-a spus cuvântul”, scriu cei de la Jandarmeria Harghita.

Dar într-un final fericit aceștia s-au bucurat de o călătorie cu ATV-ul din dotarea postului de jandarmi montan, având astfel ce povesti din ultimele zile de vacanță colegilor”, mai scriu cei de la jandarmerie.

Cei patru turiști nu au necesitat îngrijiri medicale, fiind doar speriați și un pic epuizați, deoarece au străbătut pe un drum desfundat aproximativ 2,5 kilometri, nefiind echipați pentru așa ceva.

Toată intervenția a durat aproximativ 1 oră, turiștii fiind readuși în siguranță la autoturismul lor.

Citește și:
Ana Maria Ghiarasim Like

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Evenimente » Două turiste cu doi copii, salvate de pe munte după ce au fost „înșelate” de GPS