Se închid toate drumurile din județul Brăila, vremea face prăpăd
În județul Brăila vor fi închise toate drumurile naționale și județene, din cauza ninsorii și a viscolului. Condițiile meteo se înrăutățesc de la o oră la alta.
În județul Brăila vor fi închise toate drumurile naționale și județene, din cauza ninsorii și a viscolului. Condițiile meteo se înrăutățesc de la o oră la alta. Măsura a fost luată și pentru mai multe șosele din Tulcea,
Decizia a fost luată de Comitetul pentru Situații de Urgență din Brăila și va intra în vigoare joi seara, începând cu ora 22:00.
Dumuri închise pe 5 februarie 2020
Județul Brăila:
Dn 21 Brăila - Bărăganu , de la km 1 -57+956
Dn 22 Grădiștea - Brăila, km 30+000 -78+714
Dn 22B Brăila Galați , km 2+200-11+645
Dn 23 Olaneasca Brăila, km 41+690-83+860
Dn 2B Vizireni - Brăila km 38+731-125+571
Județul Tulcea:
Dn 22 Smârdan Baia, km 86+600-239+382
Dn 22A Cataloi Topolog, km 0+000 -66+603
Dn 22D Macin Caugagia 0+000 -81+325
Dn 22E Garvan - IC Brătianu km 0 -14+200
Dn 22F Horia Nalbant km 0+000 -13+900
ANM a emis un cod roșu de vreme rea pentru județele Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași și Tulcea. De joi seara, ora 22:00, se vor semnala viscol și intensificări puternice ale vântului cu rafale de peste 85...90 km/h
Atenționarea va expira după 14 ore.
Pompieri dislocați în zonele aflate sub atenționare meteorologică de vânt puternic și viscol
La nivelul județelor unde sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase, peste 5.000 de pompieri cu 3.300 mijloace tehnice sunt pregătiți să intervină în sprijinul populației și autorităților locale vizate de vremea neprielnică, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor prognozate, vor fi activate grupele operative şi suplimentate efectivele, pentru asigurarea intervenţiei imediate la solicitările cetățenilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰