Dumitru Dan, românul care a călătorit 100.000 de kilometri PE JOS!

În 1916, la câteva decenii de la publicarea celebrului roman SF "Ocolul pământului în 80 de zile" (Jules Verne), Dumitru Dan reuşeşte ceva impresionant! Călătoreşte PE JOS 100.000 de kilometri

În 1908, Dumitru Dan se afla la Paris împreună cu viitorii săi tovarăşi de călătorie, Paul Pîrvu, Gheorghe Negreanu şi Alexandru Pascu. Doi studiau la Conservatorul Naţional de Artă Dramatică, iar Dan şi Pîrvu la Facultatea de Geografie. O studenţie strâmtorată de resursele limitate, completate cu susţinerea de mici concerte de muzică şi dansuri populare pe la diverse teatre pariziene.

Un afiş de pe un zid şi lipsa banilor îi vor schimba destinul!

Dan reţine pentru istorie: „Printre cei doi care s-au înscris la Conservator era şi un ardelean Paul Pîrvu, din Sibiu, care cânta foarte bine din caval, din fluier şi din cimpoi. Celălalt, Pascu, cânta din armonică, din flaut, din clarinet şi erau dornici de muzică şi s-au înscris la Conservator. Eu şi cu Negreanu am căutat să fim înscrişi la facultatea de Geografie pentru că era de trei ani şi să terminăm mai repede şi să ieşim şi noi ca profesori”.

În acest context apare provocarea şi spectaculoasa schimbare a patru destine, în urma citirii unui anunţ des întâlnit în acele zile pe zidurile clădirilor şi în paginile ziarelor: Touring-Club de France organizează un concurs de globe-trotteri în care să se facă ocolul pământului; recompensa era substanţială: un franc pentru fiecare kilometru parcurs pe jos în jurul lumii. Totul, în scopul stimulării turismului, unul dintre numeroasele obiective ale asociaţiei franceze.

În condiţii stricte, Dan mărşăluia timp de 10-12 ore pe zi, indiferent de vreme...

Întrecerea urma să se desfăşoare în condiţii stricte şi de o rigoare deosebită, traseul, la alegerea concurenţilor, trebuind să fie parcurs integral pe jos: „Acolo, luând condiţiunile, ne-au cerut aşa: că trebuie să facem un program, un itinerariu prin care să arătăm pe unde mergem, pe unde trecem, câţi kilometri facem şi în câţi ani. Au venit desigur mulţi amatori francezi, englezi, germani, italieni, spanioli, americani, din diferite ţări, dintre care 196 de străini au fost admişi şi patru români, 200 de persoane aşadar”.

Pentru a face cât mai mulţi kilometri, concurenţii români au venit cu ideea de a parcurge pe jos şi distanţele dintre continente, cele pe care le traversau cu vaporul. Când, pentru traversarea mărilor şi a oceanelor, se impunea îmbarcarea pe o navă, ei mărşăluiau timp 10-12 ore pe puntea vaporului, un du-te-vino continuu, într-o indiferenţă totală faţă de condiţiile de mediu şi faţă de curiozitatea celorlalţi călători. Toţi paşii erau înregistraţi de pedometrul montat la picior, iar ulterior distanţa parcursă astfel era certificată de către căpitanul de vas.

În costume naţionale şi însoţiţi de un câine ciobănesc mare, negru şi prietenos, pe nume Harap, cei patru prieteni lasă în urmă Capitala, neştiind dacă o vor mai revedea vreodată.

74 de ţări, 30 de colonii, trei oceane şi şapte mări!

Marea aventură avea să înceapă pe 1 aprilie 1910, la Bucureşti, sub o ploaie măruntă şi un cer gri, plin de nori. "Au urmat Budapesta, Viena, Praga, Dresda, Berlin, Hamburg, Flensburg, Copenhaga, Oslo, Stockholm, Petersburg (Leningrad), Novgorod, Moscova, Tbilisi (Georgia), Teheran, Bagdad, Damasc, Ierusalim, Cairo, Assuan (Egipt), Port Sudan (Sudan), Mecca, Aden, Mogadishu, Mozambic, Antananarivo. În Australia: Adelaide, Melbourne, Sydney, Brisbane. Apoi, Wellington, Colombo (Sri Lanka), Bombay, Calcutta, Rangoon (Myanmar), Bangkok, Colonia Capului (Africa de Sud), Corrientes (Argentina), Montevideo, Buenos Aires (Argentina), Santiago de Chile, Sucre (Bolivia), Limă (Peru), Quito (Ecuador), Bogotá, Panama.

După ce am ajuns la Vladivostok, ca să ajungem în Alaska, trebuia să trecem strâmtoarea Bering. Aşa că ne-am dus până la parela 67˚ (Nord) şi am ajuns la o temperatură de (minus) -36˚ C ca să putem să găsim strâmtoarea îngheţată.

Din Alaska am coborât mai departe de la Juneau, la Vancouver, San Francisco, Acapulco, San Salvador, Managua, San Jose, Casablanca şi Alger.

Am venit din nou pe partea de est a Africii, apoi Palermo. În Italia: Napoli, Roma, Milano, Locarno, în Elveţia, Berna. Am intrat (în Franţa:) Belford, Paris, am continuat cu Bruxelles, Haga, Amsterdam, Londra, Glasgow, Quebec, Montreal, Ottawa, Detroit, New York, Washington, Havana, Port-au-Prince (Haiti), Santo Domingo (Republica Dominicană), în Caracas, Lisabona, Gibraltar, Madrid, Barcelona, Malta, Atena, Constantinopol, Sofia, Belgrad, Turnu-Severin, Craiova, Bucureşti", povesteşte Dumitru Dan în jurnalul său de călătorie, conform Historia.ro.

Pe parcursul aventurii, echipa de patru români a avut nevoie de 28 de costume naţionale şi 497 perechi de opinci, toate originare din România şi trimise în avans la locuri dinainte stabilite ale itinerariului de către familiile acestora...

Aleg ca pe tot parcursul călătoriei să poarte costum naţional, opinci şi tricolorul în diagonală pe piept, iar pe unde vor poposi să danseze şi să cânte melodii din folclorul românesc, asigurându-şi în acest fel şi resursele necesare în călătorie.

„N-aveam mijloace. Am cerut societăţii franceze ca să ne aprobe să mergem în costume naţionale, pentru că nu ne dădea voie să primim bani de-acasă, nici să plecăm cu bani de-acasă, cu toate că acasă era sărăcie. Nu avea cine să ne trimită nouă bani ca să cheltuim şase ani de zile prin lume, să mâncăm şi să dormim în hoteluri. Deci, societatea ne-a aprobat să mergem în costume naţionale, să dăm spectacole de folclor pentru existenţă”.

Pascu cânta la armonică, fluier şi cimpoi, Negreanu şi Dan, voce, Paul Pîrvu, fluier şi caval, şi cunoşteau cu toţii jocuri populare.

Ianuarie 1915, Dumitru Dan rămâne singur în lupta cu sutele de mii de kilometri

Din păcate, primul care pierde pariul cu viaţa este chiar Alexandru Pascu, acesta fiind răpus de opiu, în palatul unui rajah din Bombay. A doua pierdere: Gheorghe Negreanu se prăbuşeşte într-o prăpastie din munţii Nan-Ling. A treia pierdere: Paul Pîrvu nu mai poate merge. Dumitru Dan rămâne singur. Reumatismul contractat pe îndelungatele drumuri de gheaţă şi zăpadă ale Siberiei, în faţa cărora au „luptat” doar cu neaoşele opinci, şi-a cerut răspicat tributul.

Un an mai târziu, ajunge în ţară!

Momentele dificile prin care trecea România în 1916 (se pregătea să intre în război) îl fac pe românul nostru să nu ducă la sfârşit cei 4.000 de kilometru rămaşi în marea cursă.

Finalul cursei şi înmânarea premiului, abia în 1923

Deşi valoarea premiului fusese serios diminuată de problemele economice ale vremii, Dumitru Dan parcurge kilometrii rămaşi după război, în anul 1923, pe un itinerariu stabilit de organizatori. Pleacă din nou din Bucureşti, trece prin Belgrad, Pristina, Skopje şi Tirana, traversează Muntenegru, Mostar, Sarajevo, Zagreb, traversează Slovenia, intră în Italia, trece prin toate marile oraşe din nord, Udine, Torino, Milano, punct până la care Dumitru Dan parcursese, după un calcul al revistei „Ilustrazione del Popolo”, nr. 46 din 1923, 98.300 km.

Continuă drumul prin Elveţia şi Franţa – şi ajunge la Paris la 20 iulie 1923, unde este încununat campion mondial şi primeşte premiul de 100.000 franci pentru cei 100.000 de kilometri parcurşi pe jos, în jurul pământului.

În Cimitirul Eroilor din Buzău, există o parcelă împrejmuită cu un gard de sârmă ruginită, la căpătâiul căreia se află o cruce din fier aproape căzută; pe ea, fără nicio altă explicaţie, un nume: „Dumitru Dan 14.VII.1890 – 4.XII.1978”. Acolo, îşi doarme somnul unul dintre primii globe-trotteri ai lumii, românul Dumitru Dan...

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰