SUA suspendă pe termen nedeterminat accesul României în programul Visa Waiver. Reacţia MAE şi a lui Ciolacu
SUA au anunţat oficial marţi că au decis să suspende temporar, fără a preciza un interval de timp, implementarea Sistemului Electronic de Autorizare a Călătoriilor (ESTA) pentru cetățenii români. Această pauză administrativă va rămâne în vigoare până la finalizarea evaluării de către Statele Unite. Autorizaţia ESTA urma să fie introdusă de la 1 aprilie 2025, când se ridicau vizele.

În această perioadă, românii care doresc să călătorească în Statele Unite în scopuri turistice sau de afaceri pe termen scurt vor trebui să solicite o viză de neimigrant de tip "B", prin intermediul unei ambasade sau al unui consulat american.
"Guvernul Statelor Unite revizuiește recenta desemnare a României în Programul Visa Waiver (VWP) pentru a asigura respectarea cerințelor stricte de securitate ale VWP. În timpul acestei proceduri, Statele Unite suspendă implementarea Sistemului electronic de autorizare a călătoriilor (ESTA) pentru cetățenii români. Această pauză va rămâne în vigoare până când Statele Unite vor finaliza revizuirea. Românii care doresc să călătorească în Statele Unite în scopuri turistice sau de afaceri pe termen scurt trebuie să solicite în continuare viza de neimigrant ("B") corespunzătoare la o ambasadă sau consulat al Statelor Unite", a transmis marţi Departamentul pentru Securitate Internă al Statelor Unite (Department of Homeland Security - DHS).
Autorizaţia ESTA de călătorie în SUA urma să intre în vigoare de la 1 aprilie 2025, de săptămâna viitoare adică.
Reacţia MAE
- Bolojan: "E posibil să avem o amânare pentru programul Visa Waiver". Când ar putea veni răspunsul oficial
- "Nici să ne plătiți nu mai mergem!". Reacţiile românilor, după ce Ambasada SUA a ameninţat imigranţii ilegali
- SURSE: Ce se întâmplă cu programul Visa Waiver pentru România. Mesajul ambasadei SUA de la Bucureşti: "Fiecare...
- Predoiu, despre Visa Waiver: România, la zi cu toate operațiunile. Problematica migrației e sub evaluare în SUA
- SONDAJ: Credeți că SUA vor suspenda sau chiar anula eliminarea vizelor pentru români?
Ministerul Afacerilor Externe transmite marți, după anunțul Departamentului pentru Securitate Internă al SUA privind suspendarea implementării programului Visa Waiver pentru români, că autoritățile române rămân în strânsă coordonare cu autoritățile americane pentru a se asigura că Programul Visa Waiver va fi pus în aplicare cât mai curând posibil. De asemenea, MAE precizează că a actualizat secțiunea de pe site "Condiții de călătorie pentru Statele Unite ale Americii"
"Ca urmare a anunțului Departamentului pentru Securitate Internă al SUA (DHS), conform căruia implementarea programului Visa Waiver pentru România este în curs de evaluare, Ministerul Afacerilor Externe a actualizat pe pagina web secțiunea Condiții de călătorie pentru Statele Unite ale Americii", se arată într-un comunicat al instituției.
Potrivit MAE, modificările reflectă prelungirea perioadei de evaluare pentru aplicarea efectivă a programului Visa Waiver pentru cetățenii români, precum și amânarea operaționalizării Sistemului Electronic de Autorizare a Călătoriilor (ESTA). "Autoritățile române rămân în strânsă coordonare cu autoritățile americane pentru a se asigura că Programul Visa Waiver va fi implementat cât mai rapid", mai transmite MAE.
Reacţia lui Marcel Ciolacu
Premierul Marcel Ciolacu a reacționat în urma anunțului privind suspendarea temporară a implementării ESTA pentru cetățenii români. "Sunt convins că revizuirea includerii României în programul Visa Waiver este o măsură strict tehnică, parte a unui proces de reevaluare globală a riscurilor la adresa securității SUA. Nu există în acest moment vreo legătură concretă cu pașii comuni efectuați până acum de România și Statele Unite în cadrul programului Visa Waiver. Am îndeplinit toate criteriile și ne-am câștigat pe merit locul în acest program.
Înțeleg contextul reorientării generale a politicii administraţiei Trump, care pune un accent puternic pe combaterea imigraţiei şi întărirea graniţelor SUA. Vom sprijini acest efort așa cum face un partener adevărat. Vom profita de această amânare - care sperăm să fie de scurtă durată - pentru a lucra alături de partenerii americani pentru clarificarea tuturor aspectelor care generează preocupări pentru administrația SUA și, în același timp, să rămânem fermi în susținerea statutului țării noastre de furnizor și garant de securitate", a reacţionat premierul Marcel Ciolacu.
Călătoriile în SUA, doar cu viză
Deși măsura nu anulează complet perspectiva accesului fără viză pentru România, ea reprezintă un pas înapoi temporar în parcursul către accesul deplin la Programul Visa Waiver (VWP). Rămâne de văzut cât va dura această suspendare. Inițial, a fost vehiculată o posibilă amânare de aproximativ două luni.
Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat, luni seară, la Observator, că se așteaptă ca până la finalul săptămânii România să primească un răspuns definitiv din partea SUA privind această situație. El a subliniat că schimbarea administrației americane a adus și o modificare în politica de migrație.
"Schimbarea de administrație a adus o schimbare a politicii de migrație. Președintele Trump a insistat imediat pe acest subiect după câștigarea alegerilor. Este posibil să avem o amânare, dar România a îndeplinit toate condițiile. Eu cred că până la finalul săptămânii vom avea un răspuns pe această temă", a declarat Ilie Bolojan.
La rândul său, ministrul de Interne a explicat că discuțiile privind o posibilă amânare a ridicării vizelor pentru cetățenii români nu vizează strict România, ci se înscriu într-un plan mai amplu al Administrației Trump de a reevalua toate programele legate de migrație.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰