Galerie foto "Dumnezeu să te odihnească, suflet bun şi drag". Ovidiu, un profesor din Satu Mare, a murit la 43 de ani într-un accident rutier. Trei copii au rămas orfani de tată
Sfârşit tragic pentru Ovidiu, un profesor de sport şi artist de 43 de ani din Satu Mare, care a murit într-un cumplit accident rutier pe Drumul Județean 193, la podul peste Someș de la Ardusat, în județul Maramureș.
Maşina în care se afla bărbatul s-a izbit frontal de autoturismul unui poliţist, care se îndrepta spre serviciu. Ambele vehicule au ajuns în afara părții carosabile. Ovidiu a rămas prins între fiarele maşinii, fiind scos de către pompieri în stare conștientă. Din păcate, la scurt timp a intrat în stop cardio-respirator și a murit.
În ceea ce îl priveşte pe omul legii, acesta a fost prins sub maşină, fiind la rândul său scos de pompieri în stare critică şi transportat la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Baia Mare.
"Dumnezeu să te odihnească, suflet bun şi drag"
Vestea morţii lui Ovidiu a căzut ca un trăsnet pentru apropiaţi. Mai ales că bărbatul a lăsat în urma sa trei copii, de 10 luni, 6 ani și 8 ani, care nu îşi vor mai vedea niciodată tatăl. “Sincere condoleanțe familiei! Drum lin spre cer prieten bun cu suflet blând!”, “Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!”, “Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!”, „Sincere condoleanțe!!! Multă putere și multa sănătate soției să isi poată crește copilașii”, “Dumnezeu sa te odihneasca Ovidiu suflet bun si drag, ai lasat in urma mare durere in suflete ,copilasi tai ,sotia si Mama ta cea mai buna prietena a mea ! Sa va dea D-zeu multa putre sa treceti peste aceasta tragica durere ! Sincere Condoleante!”, „Sincere condoleanțe familiei îndoliate!”, "Ieri am avut un PASTE frumos și binecuvântat cu întreaga familie astăzi mi-a murit ginerele Ovidiu Oros care a lăsat în urma 3 copilași de 8 6 și 8 luni DUMNEZEU Să-l ODIHNEASCĂ În LINIȘTE SI PACE".
„E prea greu sa imi gasesc cuvintele …acum doua zile in Sfanta zi de Paste imi scria mesaj sa ne intalnim spre seara la vorba lui “una mica”, aseara era randul lui sa vina la “una mica”, dar a ajuns tarziu de la tara, asa ca a ramas aceea “una mica” sa fie in aceasta seara, dar din pacate…in aceasta dimineata intr-un cumplit accident a plecat dintre noi! A fost un om cu suflet mare si ajuta tot timpul daca apela-i la el, exact ca si in acesta dimineata cand pleca sa ajute un prieten…si chiar si ultimul sau drum a fost sărind in ajutorul unui prieten … Din pacate au ramas orfanii 3 copilașii, de varsta lor e prea greu sa vorbesc ..( 10 luni, 6 ani si 8 ani) ..si o sotie care nu stie in ce direcție sa se îndrepte singura ei intrebare este: ce o sa fac? Cum o sa fac?, gândul ei este doar la acei copilași care din pacate de azi inainte o sa fie nevoiti sa se îndrume unul pe altul pe acest drum numit viata…in loc de o copilarie fericita cum isi doreste fiecare copil la acesta varsta frageda ei o sa aiba alte preocupări, sa fie alaturi unul de altul si de mamica lor ..Inca nu am reusit dar incerc pana deseara sa fac rost de un numar de cont al ei, poate reusim fiecare cum putem sa ii venim in ajutor in aceste momente grele! Condoleante familiei greu incercate si multa putere!!”
Un prieten de familie a deschis o acțiune caritabilă pentru a ajuta familia: „Din păcate astăzi a plecat dintre noi un om cu suflet mare, un om credincios, un profesor, în timpul liber îi încânta pe mulți la nunți cu cântările lui la acordeon, un maestru în așa ceva, și toate astea într-un suflet blând (…) au rămas în urma lui 3 copilași ( 10 luni, 6 ani si 8 ani), din păcate acești puișori aveau nevoie de el, aveau nevoie de un îndrumător așa cum era el, de un om cum îi el… dar, din păcate, Dumnezeu a decis altceva! Îi rog pe această cale pe toți cei care doresc și au posibilitate să încercăm să ajutăm această familie greu încercată …deoarece și din punct de vedere financiar pentru soția lui este greu în aceste momente…”.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰