Video După ce a pierdut banii la păcănele, a mers să se "trateze" la farmacie. Angajatul firmei de ride-sharing le-a ameninţat pe vânzătoare cu cuţitul
Scene de groază într-o farmacie din sectorul 5 al Capitalei. Două angajate au fost atacate cu un cuţit uriaş de un bărbat care voia să fure banii din casa de marcat. Nu a reuşit şi a fost prins în scurt timp de poliţiști. Bărbatul este angajat al unei firme de ride sharing din Bucureşti şi pierduse banii pe care îi câştigase la jocurile de noroc.
Imaginile de pe camera de supraveghere surprind filmul tentativei de jaf. Înarmat cu un cuţit, tânărul de 33 de ani îşi pune gluga pe cap, iar pe faţă o mască medicinală. Intră în farmacie, trece de tejghea şi le ameninţă pe cele două angajate cu un cuţit. Angajatele reuşesc să scape şi ies în fugă din farmacie. Atacatorul le urmăreşte, fără să fi apucat să ia banii din casa de marcat.
Bărbatul riscă până la 7 ani de închisoare
Atacatorul a lasat prada in urma si a fugit pe ușa acestei farmacii după ce a fost văzut de un trecător. La scurt timp a fost prins de polițiști, in trafic. "A fost condus la audieri, fiind reţinut pentru 24 de ore", a declarat Bogdan Ghebaur. Audiat de poliţişti, bărbatul a povestit că este un împătimit al jocurilor de noroc. În urmă cu doar câteva zile, a pierdut toate economiile. S-a gândit că un jaf i-ar rezolva toate problemele. Mai grav, tânărul este de meserie şofer de ride-sharing.
Ca să te angajezi la o firmă de ride shareing printre alte documente ai nevoie de aviz psihologic și un cazier curat. Ambele condiții erau îndeplinite și de agresor. Polițiștii verifică acum dacă actele depuse erau reale, iar bărbatul este cercetat pentru tentativă de tâlhărie. Riscă până la 7 ani de închisoare.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰