Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ei sunt ASASINII tinerilor români găsiţi cu capetele ZDROBITE pe un câmp, în Italia! Motivul odioasei crime este HALUCINANT

Carabinierii din Chivasso, provincia Torino, au arestat noaptea trecută patru italieni, aceştia fiind acuzaţi de asasinarea celor doi ciobani români.

de Redactia Observator

la 31.10.2017 , 17:40

Carabinierii din Chivasso, provincia Torino, au arestat noaptea trecută patru italieni, aceştia fiind acuzaţi de asasinarea celor doi ciobani români Doru Constanţin Olaru şi Costel Cornel Calinciuc.

Cei doi tineri români au fost ucişi cu bestialitate în noaptea de 24 spre 25 octombrie, pe un câmp din apropierea localităţii Chivasso.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit presei din Peninsulă, Doru, în vârstă de 28 de ani, şi Costel, de 38 de ani, au fost vânaţi şi omorâţi de patru bărbaţi, trei dintre ei fiind fraţi: Daniele Bergero, 25 de ani, Romano Bergero, 33 ani, Piero Bergero, 30 ani şi Alex Bianciotto, de 29 de ani. 

Pe acelaşi subiect

GALERIE FOTO: Ei sunt ASASINII tinerilor români găsiţi cu capetele ZDROBITE pe un câmp, în Italia!

Cei patru fac parte dintr-o familie de ciobani foarte cunoscută în zonă şi sunt rezidenţi în localităţile Mercenasco, Front Canavese, Foglizzo şi Oglianico.

Motivul care a dus la oribila crima ar fi un conflict între cei doi români şi cel mai mic dintre fraţii Bergero.

Acesta, scrie Quotidiano Canavese, nu ar fi luat parte la asasinat. Italianul ar fi fost agresat de Doru şi Costel cu câteva zile înainte, când se aflau pe o păşune din localitatea Foglizzo.

Uciși cu zeci de zeci de lovituri în cap

Doru și Costel lucrau ca păstori și aveau în grijă peste 600 de oi, care aparțineau un fermier din zona Chivasso (Italia). Valoarea oilor este estimată la aproximativ 100.000 de euro.

Cei doi coborâseră în septembrie de la munte, din zona lacului Serrú, aproape de Ceresole Reale, Torino.

În urmă cu o săptămână, în noaptea de luni spre marți, Doru și Costel au fost asasinaţi. 

Medicii care au efectuat autopsia celor doi susțin că moartea românilor a fost violentă. Doru Olaru și Costel Calinciuc n-au avut nicio șansă, după ce au fost loviți în cap cu un obiect contondent, extrem de greu, cel mai probabil o bară de oțel, de cel puțin 15 ori.

Cei doi români, care ajunseseră abia luni în zonă și se aflau în trecere, se pregăteau să se culce în rulota lor. În momentul în care au fost atacați, au reușit să fugă, însă Doru Olaru a fost imediat prins și lovit cu bara de oțel în cap până și-a dat ultima suflare.

Atacatorii l-au vânat apoi pe Costel Calinciuc pe câmp și au reușit să-l prindă la circa 500 de metri distanță de Doru Olaru. Costel a avut parte de aceeași soartă.

Una dintre victime a fost descoperită desculță. Polițiștii au descoperit, de asemenea, că telefoanele victimelor au dispărut de la locul tragediei. Acestea fie au fost distruse în focul care a ars complet rulota celor doi, fie au fost luate de criminali.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Ei sunt ASASINII tinerilor români găsiţi cu capetele ZDROBITE pe un câmp, în Italia! Motivul odioasei crime este HALUCINANT