Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Elena Udrea, prima noapte petrecută în România

Elena Udrea a petrecut prima noapte acasă. Întoarsă în România, după un drum lung din Costa Rica, s-a odihnit şi s-a bucurat de timpul petrecut cu viitorul soţ şi fiica lor. După ce a scăpat de condamnarea de şase ani de închisoare, fostul ministru îşi face acum planuri de botez.

de Redactia Observator

la 09.07.2019 , 19:59

Elena Udrea a petrecut prima noapte acasă. Întoarsă în România, după un drum lung din Costa Rica, s-a odihnit şi s-a bucurat de timpul petrecut cu viitorul soţ şi fiica lor. După ce a scăpat de condamnarea de şase ani de închisoare, fostul ministru îşi face acum planuri de botez. Nici nunta nu este exclusă. Aseară, Elena Udrea şi-a făcut pentru prima oară apariţia în faţa camerelor de filmat. 

Sunt primele imagini cu Elena Udrea după ce s-a întors în România. Relaxată, se plimbă cu fiica ei în braţe şi chiar îi salută pe jurnalişti. Scenele s-au repetat şi astăzi, în zorii zilei. Într-o ţinută lejeră, fostul ministru şi-a scos din nou fetiţa în faţa geamului. 

Elena Udrea şi fiica ei au avut un drum lung spre casă. Din Costa Rica au zburat în Germania, iar de acolo - în Bulgaria. Au urmat câteva ore de mers cu maşina până la vila din Corbeanca. 

Vezi și

Condamnată la şase ani de închisoare şi fugară timp de un an şi jumătate peste Ocean, Elena Udrea s-a întors în România după ce sentinţa i-a fost suspendată, printr-o decizie CCR.

Botezul fetiţei este primul eveniment pentru care se pregăteşte acum întreaga familie. Şi nu este exclus să mai urmeze încă o ceremonie. 

Elena Udrea şi Adrian Alexandrov îşi pot face planuri liniştiţi. Pentru că problemele cu legea ale fostului ministru par să se fi încheiat pentru moment. 

Dosarul Gala Bute, în care Udrea a fost condamnată la şase ani de închisoare, va fi, cel mai probabil, rejudecat. Mai sunt însă două dosare pe rolul instanţelor, cel al finanţării ilegale a campaniei lui Traian Băsescu din 2009 şi Hidroelectrica. 

Cum nu există mandate de arestare sau alte măsuri preventive în aceste dosare, Elena Udrea este liberă să se bucure de timpul petrecut cu familia, până la pronunţarea unor decizii definitive.

Până acum, fostul ministru nu a dat declaraţii. A transmis însă, printr-un mesaj postat pe Facebook, că în România se va apăra mai bine în faţa legii decât din străinătate. Cât despre azilul politic cerut în Costa Rica, Udrea a dezvăluit că a renunţat la această solicitare. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Elena Udrea, prima noapte petrecută în România