Elev bătut şi umilit în clasă de colegi, într-un liceu din Târgovişte: "Şi acum dă-i perversa!" (Video)
Bullying-ul face din nou victime în rândul elevilor din România. Imagini revoltătoare au fost filmate într-un liceu din Târgovişte, acolo unde un băiat a fost bătut şi umilit de colegi chiar în sala de clasă.

Bullying-ul face din nou victime în rândul elevilor din România. Imagini revoltătoare au fost filmate într-un liceu din Târgovişte, acolo unde un băiat a fost bătut şi umilit de colegi chiar în sala de clasă.
Scenele s-au petrecut, luni, la Liceul Auto din Târgoviște, într-o pauză, înainte de ora de franceză, iar elevii sunt în primul an de liceu.
Băiatul agresat este un copil aflat sub tratament, care provine din sistemul de protecție.
În înregistrare se vede cum victima este pedepsită de câţiva dintre colegi să facă flotări, în mijlocul clasei, în faţa celorlalţi copii, care stau impasibili în bănci.
- Un bărbat de 66 de ani a murit, după ce mașina a lovit un stâlp electric în Timiş
- Sănătatea arborilor din Bucureşti, verificată cu tomograful. Ar trebui însă mai bine de 170 de ani pentru...
- De ce evită românii produsele marcă proprie din magazine
- "A îngheţat caisul". Dezastru pentru recolta de primăvară, după schimbările de vreme din primele luni
- "Vom da faliment". Managerii de spitale reacţionează la OUG privind retragerea medicilor pensionari
"Dacă greşeşte, câte o palmă!", se aude băiatul care filmează scenele cu telefonul mobil.
Ca să nu ia bătaie, tânărul se conformează şi execută flotările.
"Frumos, elegant. Rupe-te, rupe-te...Hai, acum şi genuflexiuni. Zece!", se aude râzând, din spatele clasei, acelaşi elev.
După ce termină seria de exerciţii, liceanul continuă să fie înjurat şi batjocorit de colegi.
La un moment dat, băiatul este băgat într-unul dintre colţurile sălii de clasă, unde este lovit fără milă, cu palmele, pumnii şi picioarele, de un alt elev.
Atenţie, imagini cu puternic impact emoţional!
Anchetă după bătaia din liceu
Inspectoratul Școlar a dispus o anchetă în acest caz, urmând a se lua măsuri potrivit legii.
IPJ Dâmbovița s-a autosesizat și a deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri și alte violențe
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰