Antena Meniu Search
x

Elicopter rusesc, prăbuşit într-o pădure din nordul ţării, în timp ce zbura clandestin deasupra României

Un elicopter de fabricaţie rusească s-a prăbuşit într-o pădure din nordul ţării, în timp ce zbura clandestin deasupra României.

de Redactia Observator

la 10.05.2019, 13:44

Vezi și

Un elicopter de fabricaţie rusească s-a prăbuşit într-o pădure din nordul ţării, în timp ce zbura clandestin deasupra României.

Pilotul, un bărbat de 48 de ani din Belarus, care dispăruse de acasă de la începutul lunii martie, a fost găsit mort. Incidentul aviatic nu s-a produs azi-ieri, ci în urmă cu aproximativ trei săptămâni, judecând după starea în care era cadavrul.

Anchetatorii suspectează că bărbatul aducea ţigări de contrabandă din Belarus şi din cauza încărcăturii mult prea mari s-ar fi atins de copaci. Haideţi să vedem cum s-a întâmplat totul.

Epava elicopterului a fost găsită de un cioban în pădurea de lângă Săpânța, într-o zonă greu accesibilă. Bărbatul a alertat autoritățile. Între ceea ce mai rămăsese din aparatul de zbor - un elicopter tip Kamov Ka-26, de fabricație rusească, au găsit și trupul pilotului.

În mod normal, acest tip de elicopter este folosit în misiuni aviochimice sau în agricultură, pentru stropire cu soluții, fertilizare sau combaterea dăunătorilor. Numai că în acest caz, anchetatorii bănuiesc că elicopterul ar fi fost folosit la traficul cu țigări, mai ales că nu are niciun însemn de înmatriculare.

Mai exact, bănuiesc că bărbatul avea o încărcătură mare de ţigări de contrabandă din Belarus. Din cauza greutăţii s-ar fi lovit de copaci, iar apoi s-a prăbuşit.

Totuşi, nicio urmă nu a fost găsită în pădurea respectivă, aşa că este posibil ca individul să fi avut complici care să ridice ţigările după prăbuşirea elicopterului. Oricum toate răspunsurile le vom avea după ce ancheta se va încheia.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Unde preferaţi să vă cazaţi în vacanţă, la hotel sau închiriaţi un apartament?

Observator » Evenimente » Elicopter rusesc, prăbuşit într-o pădure din nordul ţării, în timp ce zbura clandestin deasupra României