"Eu vreau să vină nea Mircia!" Beat și înarmat cu o sticlă de benzină, un vâlcean a încercat să își dea foc în fața primăriei
Un bărbat a încercat să se autoincendieze în fața primăriei din Râmnicu Vâlcea, dar a fost oprit la timp de jandarmi. El avea în mână o sticlă de benzină și cerea să vorbeacă cu primarul Mircia Gutău.
Jandarmii l-au oprit la timp pe bărbatul în vârstă de 45 de ani, care se pregătea să se autoincendieze în fața Primăriei Râmnicu Vâlcea. După ce a ajuns în fața primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea, bărbatul, care avea asupra lui o sticlă cu benzină, a început să strige că își va da foc.
Bărbatul era beat și cerea să discute cu primarul Mircia Gutău
Jandarmii vâlceni care se aflau în proximitate au intervenit imediat și după un scurt dialog cu acesta, au reușit să-i smulgă din mână recipientul de combustibil. Individul cerea să vorbească cu primarul Mircia Gutău, potrivit imaginilor de la fața locului, publicate de Mediafax.
În urma controlului corporal preventiv, jandarmii nu au găsit asupra bărbatului ale obiecte contondente, doar o brichetă, care după spusese lui, ar fi folosit-o pentru a se autoincendia. Jandarmii vâlceni au solicitat intervenţia echipajelor medicale, iar la faţa locului a ajuns o ambulanță, care a preluat bărbatul şi l-a transportat la spital. „Bărbatul se afla în stare de ebrietate și a devenit agresiv în prezența echipei medicale, fapt care a necesitat imobilizarea acestuia”, potrivit jandarmilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰