Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Familia lui Navalnîi nu este lăsată să-i vadă cadavrul, pentru a treia zi consecutiv. Autorităţile ruse spun că-l vor preda când vor încheia ancheta

Trupul lui Alexei Navalnîi a fost găsit. Presa independentă din Rusia anunţă că acesta se află de vineri la morga din Salekhard şi că este păzit în permanenţă de doi poliţişti. Între timp, ţările din întreaga lume contină să-i aducă omagii disidentului rus. Peste tot s-au organizat proteste şi s-au depus flori şi lumânări. La Bucureşti s-a venit, însă, cu o propunere inedită - strada pe care este secţia consulară a Ambasadei Rusiei, să fie redenumită strada Alexei A. Navalnîi.

de Redactia Observator

la 19.02.2024 , 14:08

Familiei lui Navalnîi i-a fost interzis accesul la corpul opozantului rus pentru a treia zi consecutiv. Autoritățile ruse spun că nu îl vor preda până când ancheta asupra morţii lui nu va fi finalizată. Ieri, presa independentă din Rusia a anunţat, pe surse, că trupul lui Navalnîi a fost găsit şi se află la morga spitalului clinic raional Salekhard. Nu se efectuase vreo autopsie, iar un angajat al serviciului de ambulanță Salekhard a transmis că pe trupul lui Navalnîi au fost găsite vânătăi. Nu ar fi insa din bătăi.

"Astfel de răni apar ca urmare a convulsiilor. Persoana are convulsii, ei încearcă să o țină și apar vânătăi. Au mai spus că avea și o vânătaie pe piept. Asemănătoare cu cea care apare în timpul masajului cardiac indirect. Adică au încercat să-l resusciteze, iar el a murit, cel mai probabil, din cauza unui stop cardiac. Dar de ce s-a întâmplat asta, nimeni nu spune încă nimic", potrivit angajatului. 

Echipa lui Navalnîi acuză, însă, autoritățile ruse că ascund trupul pentru a muşamaliza cauza morţii acestuia.

Vezi și

Kira Yarmysh, purtătorul de cuvânt: Așteptăm în continuare concluzia oficială privind moartea și cerem ca trupul lui Alexei Navalnîi să fie eliberat imediat familiei sale.

Noi speculaţii despre moartea lui Navalnîi

Apar şi alte speculaţii după moartea neaşteptată a opozantului rus. Se pare că mai mulți ofițeri ruşi din serviciul de informații au vizitat închisoarea lui Alexei Navalnîi cu două zile înainte ca el să moară şi ar fi deconectat camerele de securitate și dispozitivele de ascultare.

Miniștrii de externe aparținând grupului de națiuni G7, reuniţi la Munchen, fac apel la Rusia să clarifice circumstanțele morții disidentului. 

Soţia lui Navalnîi va fi prezentă la Consiliul Afaceri Externe al Uniunii Europene astăzi pentru a onora memoria criticului lui Putin. Între timp, Iulia a postat pe Instagram o poză cu soţul ei, cu descrierea - "Te iubesc". 

Dar angajaţii regimului lui Putin par decişi să şteargă urmele lui şi continuă să strângă forile şi fotografiile lăsate de oameni în memoria lui Alexei Navalnîi.

La Bucureşti, strada pe care este secţia consulară a Ambasadei Rusiei ar putea fi redenumită Alexei A. Navalnîi

Printre cei care i aduc omagii la Bucuresti sunt şi cetăţeni ruşi care se opun regimului condus de Vladimir Putin. Tot la Bucureşti s-a venit cu o propunere indeită pentru a-i aduce un omagiu opozantului rus - strada pe care este secţia consulară a Ambasadei Rusiei, să fie redenumită strada Alexei A. Navalnîi. Decizia, spun iniţiatorii proiectului, îi va obliga pe ruși să îi pună numele pe documente oficiale, aceasta devenind adresa lor de corespondență.

La Berlin, aproape 500 de oameni s-au strâns în faţa ambasadei Rusiei unde au protestat faţă de politicile lui Putin, iar trotuarul a fost umplut de flori şi lumânâri pentru Navalnîi. Un omagiu inedit a avut loc şi în Las Vegas la un concert al trupei U2. Solistul a cântat, împreună cu publicul, numele lui Navalnîi ca un semn al oamenilor care cred în libertate.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Familia lui Navalnîi nu este lăsată să-i vadă cadavrul, pentru a treia zi consecutiv. Autorităţile ruse spun că-l vor preda când vor încheia ancheta