Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Femeie rămasă fără picioare, prinsă între două TIR-uri, la Făgăraș. Se împingea în mâini ca să se ridice de pe asfalt

O femeie a rămasă fără picioare, prinsă între două TIR-uri, la Făgăraș. Accidentul a fost unul teribil și mai mulți martori au sărit să încerce să salveze victima, care era pe bicicletă în momentul nenorocirii.

de Cosmin Stăniloiu

la 10.09.2020 , 10:43

  • Doi martori au improvizat garouri ca să îi salveze viața femeii.
  • A fost apoi preluată de un elicopter, în stare critică.

O femeie care era pe bicicletă, a fost rănită grav de un autocamion, la Făgăraș, miercuri seara. Martorii care au fost în apropiere în momentul accidentului spun că vinovatul ar fi un șofer polonez. TIR-ul, înnmatriculat în Polonia, condus de acesta, ar fi intrat în depășirea unui alt TIR, moment în care ar fi surprins și accidentat femeia chiar la mijloc, între cele două autovehicule. 

Un martor povestește că a văzut o scenă îngrozitoare, victimei i-au fost retezate picioarele. Până la un moment dat, aceasta a fost conștientă și a vorbit cu medicii veniți la fața locului. Aceasta a fost transportată pe stadionul municipal cu o ambulanță, de unde a fost preluată de un elicopter SMURD.

Înainte de a ajunge Ambulanța la fața locului, un făgărășean, care a făcut un curs de prim ajutor, a fost cel care a intervenit ca victima să nu piardă tot sângele din corp. Flavius Burlea a cerut trecătorilor și șoferilor care se opreau din drum un garou pentru a opri sângerarea victimei. Acesta, împreună cu un alt făgărășean care i-a sărit în ajutor, Florin Maican, a primit de la cei aflați la fața locului un șnur de la pantaloni, un tricou rupt și un cablu, obiecte pe care le-a transformat în garou și cu care i-a legat picioarele femeii.

Articolul continuă după reclamă

Martorii spun că, imediat după impact, femeia, din cauza adrenalinei și fără să conștientizeze că are picioarele zdrobite, se ținea în mâini în încercarea de a se ridica de pe asfalt. Ea a rămas conștientă și în următoarele minute, fiind văzută vorbind cu medicii de pe Ambulanță, scrie Salut Făgăraș.

Cosmin Stăniloiu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Evenimente » Femeie rămasă fără picioare, prinsă între două TIR-uri, la Făgăraș. Se împingea în mâini ca să se ridice de pe asfalt