Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Noi descoperiri după agresiunea din Târgu Jiu. O fată trimisă în arest a mai bătut o copilă, vara aceasta

O adolescentă din Târgu Jiu a trecut printr-un calvar de neimaginat. Alte patru fete au încolţit-o, au umilit-o şi au lovit-o cu pumnii şi picioarele, în hohote de râs. Totul, sub ochii un băiat care a filmat agresiunea. De frică, fata nu a spus nimic nimănui. Părinţii au aflat abia când imaginile au ajuns pe reţelele de socializare. S-au deschis anchete în lanţ şi au urmat descoperiri şocante, alte agresiuni şi chiar ameninţări cu arma. Una dintre bătăuşe, singura care are 14 ani împliniţi, a fost reţinută. Scenele au puternic impact emoţional şi nu pot fi difuzate integral! 

de Diana Speretoiu

la 07.09.2020 , 19:36

  • Copilă snopită în bătaie de patru fete, un băiat a filmat totul
  • Agresiunea a stârnit furie pe rețelele de socializare

Cruzime de neimaginat pentru nişte copile care până de curând se jucau cu păpuşile. O fată de 13 ani este snopită pur şi simplu în bătaie de alte fete. Cea mai mare are 14 ani iar cea mai mică 12 ani. Agresoarele o forţează să îngenuncheze iar apoi se năpustesc asupra ei. O lovesc cu pumnii şi picioarele, o scuipă şi o înjură. Bătăuşele parcă se întrec să vadă care o umileşte mai tare.

Scenele de o violenţă greu de imaginat s-au petrecut sâmbătă, într-un parc din Târgu Jiu, şi totul ar fi pornit de la un băiat. Adolescenta de 13 ani a fost bătută cu sălbăticie de alte patru fete. În loc să intervină, în tot acest timp, un băiat le filma.

Tatăl victimei nu a putut privi imaginile în care fiica lui e bătută cu sălbăticie. Îşi creşte copilul, cu ajutor socrilor. Mama fetei e a muncă în străinătate.

Vezi și

Tatăl victimei: Au ameninţat-o că dacă spune la cineva o omoară în bătaie şi de-asta nu a spus. Asta e educaţia pe care au primit-o de la părinţi. E mai bine acum, are dureri. Îi trebuie un an de zile consiliere.

Poliţia s-a autosesizat după ce imaginile au ajuns pe reţelele de socializare.

Agresoarele, duse la audieri. Una a ajuns în arest

Însoţite de părinţi, fetele au fost audiate seara trecută timp de câteva ore. Au răspuns la întrebările anchetatorilor în prezenţa unui psiholog.

Cum fetele sunt minore, părinţii lor au fost amendaţi cu 500 de lei fiecare şi vor fi evaluaţi de Protecţia Copilului. Adolescenta de 14 ani însă poate răspunde penal.

Fata a fost reţinută pentru 24 de ore şi este cercetată pentru lovire şi alte violenţe.

Lidia Bîrsanu, psiholog: Pe perioada discuţiilor au început să conştientizeze gravitatea acţiunilor exercitate, toţi au fost de acord să fie evaluate şi incluse într-un program de consiliere.

Poliţiştii l-au găsit şi pe băiatul care a filmat toată agresiunea. Aşa au descoperit un alt filmuleţ postat de el pe Instagram în care flutură un pistol şi îşi ameninţă colegii. Oamenii legii i-au deschis dosar penal şi verifică dacă arma este adevărată.

Descoperirile şocante nu se opresc aici. În timpul audierilor, poliţiştii au aflat că fata de 14 ani a mai agresat o copilă, vara aceasta.

Tot de la un băiat ar fi pornit şi acest conflict. Mai mult, agresoarea s-a lăudat într-un mesaj trimis unei prietene cu faptele ei. Tatăl victimei a aflat abia acum prin ce a trecut copilul său.

Copila nu a avut nicio reacție în timpul agresiunii

Niciuna dintre victime nu a strigat după ajutor, nu s-au opus violenţelor şi nici nu a încercat să se apere. Psihologii spun că această pasivitate arată că fetele au fost victimele ale bullyingului şi în trecut.

Laura Bîrdeanu, psihiatru copii: Este dăunător faptul că se întâmplă în faţa unui bloc şi nimeni nu sesisează autorităţile. Umilinţa este una dintre cauzele formării, structurării defecte a personalităţii. Ooate să se transforme în agresor din victimă.

Atacul violent din Târgu Jiu a şocat-o şi pe Delia. Într-o postare pe Instagram, cântăreaţa trage un semnal de alarmă asupra fenomenului de bullying. 400 de mii de copii au spus că sunt ameninţaţi cu bătaia şi 200 de mii au fost bătuţi în mod repetat de colegi, arată un studiu al organizaţiei Salvaţi Copiii. Abia din 2019 România are o lege anti-bullying în şcoli.

Diana Speretoiu Like

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi cumpărat carne de porc de la crescător sau preferaţi să faceţi cumpărăturile direct din magazin?
Observator » Evenimente » Noi descoperiri după agresiunea din Târgu Jiu. O fată trimisă în arest a mai bătut o copilă, vara aceasta