Fonduri UE de 2,6 milioane de euro pentru restaurarea Mănăstirii Putna
Autorităţile judeţene din Suceava au obţinut o finanţare europeană de 2,6 milioane de euro pentru lucrări de restaurare şi modernizare a Mănăstirii Putna.

Anunțul a fost făcut de Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor.
La această sumă se mai adaugă o finanţare de un milion de euro care va fi alocată Bisericii "Sfântul Simion" din Suceava, ctitorită între 1600 şi 1606.
Cătălin Nechifor a anunțat că în scopul asigurării unui grad cât mai ridicat de absorbţie a fondurilor europene aferente POR 2007-2013, Consiliul pentru Dezvoltare Regională Nord Est a realocat o sumă de 6,3 milioane de euro de pe măsura de intervenţie "Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterii calităţii serviciilor turistice" pe măsura "Restaurarea şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, precum şi crearea sau modernizarea infrastructurilor conexe" în vederea finanţării unor proiecte aflate pe lista de rezervă.
- Ora pământului 2025. Oamenii din întreaga lume sting lumina timp de o oră
- Un bărbat de 37 de ani, găsit mort pe acoperișul unei case în construcție din județul Timiș
- Rafinăriile Lukoil şi Petrobrazi, afectate de o pană de curent: Garda de Mediu, chemată în Ploieşti. Reacţia...
- Doiniţa şi Bianca, două surioare de 4 şi 14 ani, au dispărut în Sibiu. Poliţiştii au indicii că fetiţele ar...
- Încăierare între neamuri, la Borleşti, după un live pe o reţea de socializare: "S-au bătut băieţii, sunt...
El a precizat că astfel vor fi finanţate patru proiecte - două în judeţul Bacău şi două în judeţul Suceava.
Mănăstirea Putna este prima ctitorie a voievodului Ştefan cel Mare şi locul unde se află mormântul domnitorului. Construcţia mănăstirii a fost finalizată în 1481, aceasta fiind prevăzută şi cu incintă fortificată.
Sursa: Antena 3
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰