Ford zdrobit de tren la Pașcani, șoferul n-a avut nicio șansă să supraviețuiască impactului
Un autoturism Ford a fost zdrobit de tren la Pașcani, iar șoferul n-a avut nicio șansă să supraviețuiască impactului. Accidentul a avut loc la o trecere de cale ferată semnalizată, dar fără barieră.
- Bărbatul mort avea 49 de ani.
- Trenul a împins mașina pe șine câțiva zeci de metri.
La ora 12.45 a fost sesizat la numărul unic de urgenţă 112 un accident feroviar mortal, în județul Iași. La faţa locului s-a deplasat de urgenţă un echipaj de descarcerare, un echipaj medical, poliţiştii rutieri şi un elicopter al SMURD Iaşi. Ulterior, Iacov V., un bărbat în vârstă de 49 de ani, tatăl a trei copii, a decedat.
Conform autorităților s-a declarat decesul după 20 minute de resuscitare.
Bărbatul nu a acordat prioritate de trecere trenului Regio cu șapte vagone. Mașina lovită în lateral a fost târâtă câteva sute de metri, în urma impactului puternic. Potrivit autorităților, bărbatul nu se afla cu nicio altă persoană în mașină.
Cel mai probabil accidentul s-a produs pe fondul neasigurării la trecerea nivel cu cale ferată. Niciun călător nu a fost rănit dar autoritățile au restricționat accesul spre primul vagon, din cauza tensiunii din fire, potrivit declarației unui pasager care circula cu trenul Regio de pe ruta Iași – Bacău.
Mecanicul de locomotivă a declarat că a dat semnale acustice, dar din păcate nu știe ce să întâmplat și cum a intrat mașina în fața trenului. Bărbatul care a decedat mergea la o lucrare în construcţii.
Corpul neînsuflețit al conducătorului autoturismului marca Ford Focus a fost preluat și dus la Institutul de Medicină Legală Iași. Polițiștii au deschis un dosar penal.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰