Observator » Evenimente » Fost poliţist, mort pe o şosea din Mehedinţi. Inima bărbatului s-a oprit în urma unui cumplit accident la Tâmna

Video Fost poliţist, mort pe o şosea din Mehedinţi. Inima bărbatului s-a oprit în urma unui cumplit accident la Tâmna

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 14.01.2025, 07:06 | Modificat la 14.01.2025, 07:29

Accident cumplit în localitatea Tâmna, judeţul Mehedinţi. Un fost poliţist în vârstă de 56 ani şi-a pierdut viaţa după ce a intrat cu maşina într-un şanţ.

La un moment dat bărbatul a pierdut controlul volanului, a ajuns pe sensul opus de mers şi s-a oprit în şanţul de pe marginea drumului.

Accident mortal la Tâmna, în Mehedinţi

La faţa locului au ajuns imediat salvatorii care l-au găsit pe bărbat încarcerat. După ce l-au extras din autovehicul, medicii au încercat să îl resusciteze însă din păcate inima bărbatului a cedat.

Articolul continuă după reclamă

"Cu puțin timp în urmă, două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Strehaia au intervenit cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, pentru gestionarea unui accident rutier în care un autoturism a părăsit partea carosabilă, pe raza localității Tâmna. La locul evenimentului a fost direcționat și un echipaj SAJ. La sosirea pompierilor, o persoană inconștientă se afla în stop cardio-respirator. În aceste momente, victimei i se aplică manevre de resuscitare", a transmis ISU Mehedinţă la scurt timp după accident.

Polițiștii rutieri au deschis dosar pentru pentru ucidere din culpă.