Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Dosar penal pentru un consilier local din Dâmboviţa, după o glumă pe internet (Video)

Omul, fost poliţist, s-a pozat cu două arme de asalt în mâini şi a postat apoi imaginile pe Facebook. Alături de un mesaj îndreptat împotriva adversarilor politici.

de Redactia Observator

la 10.04.2019 , 16:44

Omul, fost poliţist, s-a pozat cu două arme de asalt în mâini şi a postat apoi imaginile pe Facebook. Alături de un mesaj îndreptat împotriva adversarilor politici. Chiar dacă a şters ulterior postarea, consilierul este cercetat penal pentru ameninţare, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, dar şi pentru instigare publică.

Două postări în care un consilier local din Finta pozează mândru cu armele în mâini i-au alarmat pe anchetatorii dâmboviţeni. Unul dintre comentarile care însoţesc imaginile părea să fie o ameninţare la adresa adversalilor politici.

După comportamentul pe care bărbatul l-a avut în mediul online poliţiştii au început verificările. Iar primul lucru pe care l-au descoperit anchetatorii de la Serviciul Arme, Explozibili şi Substanţe Periculoase a fost că armele erau de decor, din fier, fără niciun mecanism periculos.

Vezi și

Cu toate acestea, fostul poliţist, acum consilier local, este cercetat pentru ameninţare, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi instigare publică. Cazul a ajuns în atenţia unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa. Bărbatul a fost deja audiat, iar magistraţii urmează să decidă cum va fi sancţionat. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Dosar penal pentru un consilier local din Dâmboviţa, după o glumă pe internet (Video)