GREVĂ de 24 de ore la metroul din LONDRA. Ce probleme semnalează angajații
Angajații de la metroul din Londra au declanșat duminică seară o grevă de 24 de ore, care poate fi continuată, în rma eșecului în dicuțiile cu privire la reducerea numărului de posturi și ghișee din stații.

Inițiativa a luat startul la ora locală 18:00, iar majoritatea stațiilor de metrou din centrul Londrei s-au închis.
Călătorii au fost avertizați de vineri că funcționarea metroului va fi "afectată pe scară largă" duminică seară și întreaga zi de luni din cauza acestei greve, fiind posibilă o suprasolicitare a autobuzelor și transportului feroviar metropolitan.
Greviștii ridică în special problema celor 900 posturi cruciale pentru securitatea stațiilor, care au fost suprimate, iar propunerile pentru noi angajări sunt insuficiente.
"Această grevă va reprezenta un inconvenient major pentru călători și turiști", și-a exprimat regretul primarul Londrei, Sadiq Khan, pe pagina sa de Facebook.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰