Greva generală de la metroul din Bucureşti se amână
După zile întregi de negocieri şi ameninţări din partea sindicatelor Metrorex, vin veşti bune pentru bucureşteni. Greva generală de la metrou, care ar fi aruncat Capitala în haos mâine, se amână.
După zile întregi de negocieri şi ameninţări din partea sindicatelor Metrorex, vin veşti bune pentru bucureşteni. Greva generală de la metrou, care ar fi aruncat Capitala în haos mâine, se amână.
Greva de la metrou se amână până când un nou ministru al Transporturilor va fi numit oficial. Decizia a fost luată de sindicalişti, care vor anunţa şi o nouă dată pentru negocieri. Între timp, Metrorex a contestat la Tribunalul Bucureşti greva generală şi a avut câştig de cauză. Această decizie, însă, poate fi atacată în termen de 10 zile.
În jur de 4,500 de oameni lucrează în subteran şi câştigă, în medie, pe lună, între 4,000 şi 6,000 de lei. Angajaţii nu sunt mulţumiţi de banii pe care îi primesc şi au cerut o majorare de 42 de procente. Fostul ministru al Transporturilor a declarat că această creştere este imposibilă şi ar însemna aproape dublarea tarifului pe călătorie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰