Observator » Evenimente » Harta administrativă a României ar putea fi redesenată. Peste 400 de localități ar putea avea primării comune

Video Harta administrativă a României ar putea fi redesenată. Peste 400 de localități ar putea avea primării comune

Editor Alexia Bucur | Timp citire: 1 minut
Publicat la 19.10.2026, 08:30 | Modificat la 19.10.2026, 08:30

Guvernul Niculescu are în plan reorganizarea teritorială. Mai pe româneşte, vorbim despre o fuziune sau, mai simplu, despre redesenarea hărţii pe care o ştim de mai bine de 5 decenii. Ce se va întâmpla concret? Localităţile mici ar putea ajunge să se unească şi să aibă o singură primărie. 

Comasările ar putea avea loc în județul Timiș, unde comunele Fibiș și Mașloc și-au anunțat intenția de a avea o administrație comună.

400 de localităţi, primării comune

La nivel național, peste 400 de localități mici ar putea ajunge să aibă o singură primărie. Noul program de guvernare propune unirea voluntară a comunelor cu cel mult 1.500 de locuitori, în schimbul unor stimulente financiare pentru investiții.

Articolul continuă după reclamă

În Timiș, Consiliul Județean a propus acordarea unor sume de până la 20 de milioane de lei pentru comunele care decid să fuzioneze. Autoritățile mizează pe reducerea cheltuielilor administrative și pe mai mulți bani pentru proiecte locale.

Totuși, unirea nu se va face automat. Este nevoie de parcurgerea etapelor legale și de consultarea locuitorilor prin referendum. 

Alexia Bucur

Reporter de noapte la Observator Antena 1. ➜

Like