Video "iM" Mihai Ivan a câştigat cel mai important turneu de Counter Strike 2, cu NaVi. "Este ceva de nedescris"
Un român de 24 de ani a scris istorie în gamingul mondial! A câştigat cel mai important premiu la Counter Strike. Finala concursului în care a triumfat este echivalentul Champions League în fotbal sau Wimbledon la tenis. Una dintre cele mai importante competiţii din lume pentru profesioniştii jocurilor pe computer.
Mihai Ivan a cucerit, împreună cu echipa lui, unul din cele mai râvnite trofee din industria jocurilor video. La campionatul de la Copenhaga a luptat cu peste 5.000 de concurenţi din toată lumea. Triumful i-a fost răsplătit cu urale când s-a întors la Bucureşti.
Mihai Ivan: Este de nedescris feeling-ul. Bineînţeles că sunt mândru, adică pentru mine e un hobby, faptul că am reuşit să câştig major-ul este ceva care nu mă aşteptam acum un an, de exemplu.
Mihai Ivan a cucerit unul din cele mai râvnite trofee din industria jocurilor video
eSport, industria jucătorilor profesionişti de jocuri video, este un fenomen nou în România, dar care are din ce în ce mai mulţi fani. Mihai, noul campion mondial la Counter Strike, a fost întâmpinat ca o vedetă de pasionaţi.
- Un tânăr de 18 ani a dat foc unui cazinou din Ilfov, supărat că a pierdut banii la păcănele. A fost prins abia...
- Ce jocuri vor fi disponibile pe LinkedIn. Motivul pentru care platforma devine mai puțin profesională
- Magazinul de unde poţi cumpăra colete Amazon nedorite sau rătăcite. Un kg costă 16 euro: "E ca la jocuri de noroc"
Vlad Nagit: Aşa cum fotbalul este regele sporturilor din România, Counter-Strike-ul este regele eSporturilor din România şi ca să o comparăm cel mai bine, probabil putem să o facem cu Champions League-ul la fotbal. E absolut imens ce s-a întâmplat, pentru că în cele 20 de major-uri care au existat până acum la Counter-Strike, România nu a participat deloc la 17 dintre ele. De când iM s-a calificat la primul major, a ajuns de două ori în finală şi o dată iată că a câştigat, a ajuns în vârful lumii la această disciplină.
Marele premiu i-a adus echipei lui Mihai Ivan 500.000 de euro
Răsplata pentru marele premiu i-a adus echipei lui Mihai Ivan 500.000 de euro. Plus ocazia de a demonstra mamei că jocurile pe calculator nu sunt doar o joacă.
Mama tânărului: În al nouălea cer. Nu mă aşteptam, adică era de aşteptat, dar a fost aşa, wow. Ce să zic, şi-a împlinit un mare vis. De la cinci, şase ani se joacă pe calculator şi încearcă să ajungă singur. Nu m-am gândit că dintr-o joacă poate să ajungă atât de sus.
Jucătorii profesionişti de jocuri video sunt o categorie foarte admirată de tinerii din toată lumea. Dincolo de bani şi faimă, sunt expuşi, însă, unor mari pericole: afecţiuni la braţe şi gât din cauza orelor de stat pe scaun, burnout şi stres.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰