Noi imagini din Cluj, unde 1800 de oameni au luat cu asalt aeroportul ca să plece la muncă în Germania (Video)
Noi imagini din Cluj, unde 1800 de oameni au luat cu asalt aeroportul ca să plece la muncă în Germania. Cei mai mulți sunt din Maramureș, dar și din Drobeta Turnu Severin.
- Cei mai mulți sunt din Maramureș, dar și Drobeta Turnu Severin.
- Germania a anunțat că relaxează condițiile pentru intrarea în țară.
Noi imagini din Cluj, unde 1800 de oameni au luat cu asalt aeroportul ca să plece la muncă în Germania. Cei mai mulți sunt din Maramureș, dar și din Drobeta Turnu Severin.
Sute de oameni se află pe Aeroportul din Cluj, așteptând să fie îmbarcați pentru Germania. Unii pleacă pentru prima dată, alții pentru a doua oară.
Cei care au mai fost la muncă în Germania spun că s-au întors acasă în toamnă, când s-a terminat sezonul, iar acum pleacă din nou.
Din nefericire, oamenii au fost aduși în același timp pe aeroport de către firma de recrutare care a organizat plecările. Cei aproape 2000 de români au ajuns pe la 7.30-8.00, cu autocarele și urmează să plece cu 13 chartere de pe Aeroportul din Cluj.
Până la îmbarcare, oameni așteaptă afară, în parcare, dar în aeroport intră pe rând, doar după cesunt strigați pe nume.
Prefectura Cluj a încercat să mobilizeze întreaga desfășurare a operațiunii, trimițând jandarmi și polițiști la fața locului.
"Cursele sunt organizate de un operator privat, care a gestionat prost situația. I-a adus pe oameni grămadă, în condițiile în care zborurile charter sunt programate să plece de la 13 la 21 aproximativ. Intră controlat în aerogara, problema e în exterior. Am trimis jandarmi și forțe ale poliției pentru a-i dispersa", a declarat Mircea Abrudean, prefectul județului Cluj.
Germania a anunțat că relaxează condițiile pentru intrarea în țară a muncitorilor străini care vin sezonier pentru a lucra în agricultură.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰