Panică într-un bloc din Timișoara, după ce flăcările au cuprins casa scării (Video)
Un incendiu a cuprins, miercuri după-amiază, un apartament situat la etajul 4 al unui bloc de pe strada Abrud din Timișoara, însă flăcările au ajuns rapid pe casa scării și întreg blocul a fost învăluit de fum.
- Incendiul s-a manifestat pe casa scării, între etajele 3 și 4.
- 17 persoane, între care 3 copii, au reușit să iasă singure din blocul cuprins de fumul dens, o alta fiind evacuată de pompieri.
Inițial, salvatorii au fost chemați să intervină după ce un incendiu a izbucnit la etajele superioare ale unui bloc.
Potrivit ISU Timiș, incendiul s-a manifestat pe casa scării, între etajele 3 și 4, iar la fața locului au intervenit 3 autospeciale de stingere, o autospecială de lucru la înălțime, 15 pompieri, o ambulanță SAJ, echipaje de poliție și jandarmi.
Din imobil s-au autoevacuat 17 persoane, între care 3 copii și o persoană a fost evacuată de pompieri.
Persoana scoasă afară de pompieri a suferit un atac de panică și a fost evaluată de un echipaj medical sosit la fața locului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰