Antena Meniu Search
x

Infinit pentru mama, o campanie Observator care aduce tuturor mamelor un omagiu unic, de 8 martie

De 8 martie, toate gândurile şi toată dragostea se îndreaptă spre mame.

Vezi și

De 8 martie, toate gândurile şi toată dragostea se îndreaptă spre mame. Infinit pentru mama, campania Observator iniţiată de colega noastră, Iuliana Gătej, continuă pentru al cincilea an consecutiv. Sute de copii au scris cea mai lungă scrisoare pentru cea mai dragă fiinţă din lume. Cu emoţie, cu lacrimi şi cu recunoştinţă. 

Sute de copii, mii de cuvinte şi tot nu e de ajuns. De ziua mamei, iubirea bate orice record. E infinită! 

În desene, în cuvinte sau în gesturi, fiecare copil şi-a preţuit mama. Unii abia învaţă alfabetul. Alţii, îl predau deja la catedră. 

Pentru că muncesc 24 de ore din 24, astăzi am scris cea mai lungă scrisoare pentru mame: "Am văzut o scrisoare semnată de 4 copii. Şi m-am gândit că este o mamă care are 4 copii. Acea mamă este eroină. Spală, calcă, găteşte, are grijă de casă, de soţ, are grijă de 4 copii şi probabil mai merge şi la job."

Dar infinit pentru mama înseamnă şi infinit pentru Fluturica. Iuliana Gătej, colega noastră care ne însoţeşte astăzi doar cu spiritul, a început această campanie în urmă cu cinci ani, cu gândul la mama ei. "Eu ştiu poate mai bine decât voi cât de importantă a fost această campanie pentru ea şi cât de mult şi-a dorit să o facă. De asemenea, poate sunt printre puţinii oameni care ştiu cât de mult şi-ar fi dorit Iuliana să fie mamă. Dar uneori, şi nu uneori, întotdeauna, destinul e stabilit de altcineva.", şi-a amintit colega noastră Mirela Voicu.

Campania Observator "Infinit pentru Mama" merge mai departe. Şi nu doar de 8 Martie, ci în fiecare zi. Pentru toate mamele din lume. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

În vacanţa de vară, preferaţi să vă lăsaţi copilul cu rudele sau la grădiniţă?

Observator » Evenimente » Infinit pentru mama, o campanie Observator care aduce tuturor mamelor un omagiu unic, de 8 martie