Infractor cu repetiţie: Un şofer de 19 ani, oprit cu focuri de armă de poliţişti, în Vrancea. Tânărul a fost prins a doua oară în acest an la volan fără permis
Focuri de armă noaptea trecută pentru oprirea unui tânăr fără permis care conducea o maşină prin Vrancea. Este prins a doua oară în acest an.
În cursul nopții de vineri spre sâmbătă, polițiștii din Focșani au încercat să oprească un autoturism care circula prin oraș. Șoferul nu a oprit la semnalul regulamentar al polițiștilor, astfel că poliția a pornit în urmărirea acestuia din Focșani pe DN 2 E 85 către comuna Golești. În comuna Cotești, pentru că autoturismul rula agresiv, creând o stare de pericol, polițiștii au folosit armamentul din dotare, trăgând focuri de armă, scrie Mediafax.
Oprit cu focuri de armă
În urma folosirii armamentului din dotare, nu au rezultat victime sau pagube materiale, susține Poliția Vrancea. Autoturismul și-a continuat deplasarea, fiind identificat în comuna Slobozia Ciorăști. Polițistii au stabilit faptul că tânărul care se afla la volan, în vârstă de 19 ani, din Focșani, avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
Verificările au scos la iveală că, la începutul acestui an, tânărului i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule, după ce a fost prins conducând într-o localitate cu 240 km/oră. Ulterior, deși se afla în perioada suspendării, acesta s-a urcat din nou la volan, fiind identificat de polițiști și sub influența alcoolului,(0,36 mg/l), în cauză fiind întocmit un dosar penal.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰