Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ion Iliescu a fost operat la inimă. Intervenția a fost un succes, spun medicii

Momente dificile pentru Ion Iliescu. În aceste clipe se află la Institutul de Urgenţă pentru boli cardiovasculare din Bucureşti. Potrivit unor surse medicale, fostul preşedinte ar putea fi supus unei intervenţii chirurgicale. Un nou stent i-ar putea fi montat, după cele şase pe care le are din 2005.

de Redactia Observator

la 01.04.2019 , 19:59

Ion Iliescu a fost operat la inimă, la câteva ore după ce a fost internat la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare. Intervenția chirurgicală a fost un succes, anunță medicii.

Ion Iliescu a intrat luni după-amiază în operație. Surse medicale spun că i-a fost scos lichid din pericard.

Intervenția chirurgicală s-a încheiat seara, iar fostul președinte este bine, afirmă aceleași surse.

Vezi și

Ion Iliescu are deja şase stenturi montate, din operații anterioare. Fostul preşedinte a venit singur la Spitalul Elias, luni dimineață, unde este programat lunar la control.

Iliescu, verificat de şefa pe probleme cardiace de la Elias

Le-ar fi spus medicilor că respiră cu dificultate şi că nu se simte prea bine. Aşa că doctorii au decis că investigaţiile trebuie continuate la CC Iliescu.

Specialiştilor de aici li s-a alăturat şi şefa clinicii de cardiologie din cadrul Spitalului Elias.

Momentan, echipa de medici îl monitorizează iar la final va decide dacă este nevoie de montarea unor noi stenturi.

Iliescu a fost operat de mai multe ori în trecut

În 2005, Iliescu a fost supus primei intervenţii chirurgicale pentru lărgirea a cinci vase de sânge, la Spitalul Elias.

Doi ani mai târziu a ajuns din nou în sala de operaţie, de data aceasta la Paris, unde i-a fot montat al şaselea stent.

În vârstă de 89 de ani, Ion Iliescu a acuzat în tomana anului trecut probleme cu tensiunea şi a avut nevoie de trei zile de spitalizare.

În 2012, fostul şef de stat a mai suferit o interventie chirugicală la colon. În ultimii ani, Ion Iliescu s-a confruntat şi cu dureri insuportabile pe care le are la picioare.

Din 2017, a ieşit tot mai rar din casă din cauza acestor probleme. Chiar medicii i-au recomandat să stea acasă şi să nu facă efort.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Ion Iliescu a fost operat la inimă. Intervenția a fost un succes, spun medicii