Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Irina Margareta Nistor încerca de câteva zile să discute cu Mircea Diaconu. Actorul nu mai răspundea la telefon: "Am primit vestea că a urcat la stele. Am fost extrem de şocată"

Actorul Mircea Diaconu a murit la vârsta de 74 de ani, răpus de cancerul de colon. Anunţul făcut de soţia sa, actriţa Diana Lupescu, a îndoliat lumea filmului şi a teatrului. Criticul de film Irina Margareta Nistor a vorbit, la Observator, despre regretatul actor. Cu puţin timp înainte ca vestea morţii să fie anunţată public, aceasta încercase să îl contacteze. 

de Redactia Observator

la 14.12.2024 , 14:19

A murit Mircea Diaconu. Actorul avea 74 de ani și suferea de o boală grea. Trupul său neînsuflețit va fi depus luni, între orele 12:00 și 16:00, la Teatrul Nottara, acolo unde apropiații vor putea veni să-și aducă un ultim omagiu. Înmormântarea va avea loc marți, la cimitirul din Săftica.

Irina Margareta Nistor, despre moartea lui Mircea Diaconu

"Am încercat de câteva zile (n.r. să-l contacteze pe Mircea Diaconu) şi nu înţelegeam de ce nu răspunde, pentru că ne ştim de foarte multă vreme. (...) Azi am primit indirect vestea că a urcat la stele şi am fost extrem de şocată, pentru că ne-am văzut în august, am fost Stelele Filmului Românesc, la Iaşi şi am stat de vorbă mult, inclusiv despre unul dintre filmele lui preferate", povesteşte, pentru Observator, criticul de film Irina Margareta Nistor.

Vezi și

"A jucat extrem de multe roluri, şi la teatru, unde de fiecare dată ştia să implice şi publicul. Îşi iubea enorm meseria, îşi iubea enorm familia. Era fericit că are copii, nepoţi... Spunea: Am o familie minunată!", adaugă ea.

Pe acelaşi subiect

Varujan Vosganian: Mircea Diaconu a întruchipat în memoria noastră omul cel bun

"A trecut cu prestigiu peste momentul 1989 pentru că el şi înainte, şu după, a întruchipat în memoria noastră omul cel bun. Omul care este dispus să îi ajute pe ceilalţi, să nu păstreze resentimente. L-am cunoscut în anii '90, în acţiunile noastre de natură civică, am fost cu el în turnee şi avea un simţ al dreptăţii şi o apetenţă pentru drepturile omului... Era foarte popular. Aveai sentimentul, când mergeai cu el undeva, că parcă este o prelungire a peliculelor sale. Mircea Diaconu era un foarte talentat scriitor", a declarat Varujan Vosganian, la Observator.

Reacţia Teatrului Nottara

Teatrul Nottara îşi exprimă, într-un mesaj postat pe Facebook, profundul regret pentru pierderea marelui actor Mircea Diaconu. "Teatrul Nottara îşi exprimă profundul regret pentru pierderea marelui actor Mircea Diaconu. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu sunt aşteptaţi luni, 16 decembrie, între orele 11:00-16:00, la Teatrul Nottara, unde va fi depus", este mesajul instituţiei.

Mircea Diaconu a fost unul dintre cei mai importanţi actori ai scenei şi ecranului românesc, cu o carieră remarcabilă în teatru şi film. Între anii 2001-2011, a fost directorul Teatrului Nottara. "Transmitem condoleanţe familiei şi tuturor celor care l-au îndrăgit. Odihnească-se în pace!", transmit reprezentanţii teatrului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Evenimente » Irina Margareta Nistor încerca de câteva zile să discute cu Mircea Diaconu. Actorul nu mai răspundea la telefon: "Am primit vestea că a urcat la stele. Am fost extrem de şocată"