O studentă la Medicină şi iubitul ei, în stare de şoc după tragedia de la Secuieni: "Nu am fost noi, dar au fost ei..." (Video)
Povestea tragică a celor doi iubiţi din Bacău, găsiţi morţi în maşină, intoxicaţi cu gaze de eşapament, a impresionat până la lacrimi doi tineri din Olt, care spun că doar o minune a făcut să nu sfârşească precum Adrian şi Mădălina.
Povestea tragică a celor doi iubiţi din Bacău, găsiţi morţi în maşină, intoxicaţi cu gaze de eşapament, a impresionat până la lacrimi doi tineri din Olt, care spun că doar o minune a făcut să nu sfârşească precum Adrian şi Mădălina.
Andreea are 19 ani şi este studentă la Medicină, iar iubitul ei, Robert, are 24 de ani şi lucrează de 5 ani în străinătate. Amândoi sunt Bucinișu, un sat aflat în apropiere de Caracal.
În urmă cu o lună, Robert a venit în ţară şi a închiriat o maşină. Andreea ne-a povestit că doar o minune a făcut ca ea şi iubitul ei să nu moară intoxicaţi cu gaze de eşapament, asemenea celor doi tineri din Secuieni, găsiţi fără suflare într-un Audi TT.
"Acum o lună, prietenul meu s-a întors în ţară şi, stând într-o parcare amandoi, am adormit cu motorul mașinii pornit. Norocul cel mai mare a fost că ne-am trezit când am simțit miros urât și am coborât imediat. Dar, când am văzut la televizor povestea celor doi,
Mădălina și Adrian, am bufnit în plâns. Vreau să ajung la înmormântarea lor. N-am fost noi, dar au fost ei... îmi pare foarte rău, nu-i cunosc, dar nu-mi pot reveni din șoc", a mărturisit Andreea.
Filmul tragediei din Secuieni
Reamintim că, ieri dimineaţă, doi tineri iubiţi au fost găsiţi morţi, intoxicaţi cu gaze de eşapament, într-o maşină pe care băiatul de 19 ani, Adrian, întors recent din Italia, abia o achiziţionase.
Cel mai probabil, tânărul nu a verificat maşina înainte să o cumpere. Primele cercetări arată că ţeava de evacuare a noxelor era spartă, aşa că circuitul monoxidului de carbon a fost inversat, iar evacuarea s-a făcut în interior.
Mădălina avea doar 16 ani. Ea şi cei trei fraţi au fost crescuţi de mamă, după ce tatăl lor a murit electrocutat.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru un dosar penal cu privire la infracţiuniea uciderii din culpă. Cel mai probabil, oamenii legii îl vor audia şi pe cel care a vândut maşina.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰