A ajuns la Kiev. Timoşenko, în faţa protestatarilor: "Îi vom pedepsi pe cei care au ucis!"
Fostul premier ucrainean, eliberat sâmbătă din închisoare, a ajuns la Kiev şi a făcut o serie de declaraţii menite să întrezărească o speranţă de bine pentru viitorul Ucrainei.
"Sunt sigură că Ucraina va intra în timpul apropiat în Uniunea Europeană şi acest fapt va schimba totul", a afirmat Timoşenko, citată de Russia Today.
În acelaşi discurs, fostul premier s-a arătat indignat de seria de violenţe care a cuprins Ucraina în ultimele zile şi cere "pedeapsa" celor care au permis moartea a cel puţin 80 de persoane.
"Nu vom fi demni de memoria acelor persoane care ne-au deschis calea, dar au murit, dacă nu-i vom pedepsi pe toţi cei care au ucis, au bătut studenţi şi alţi oameni paşnici", a afirmat Timoşenko.
Parlamentul ucrainean a adoptat sâmbătă o rezoluţie pentru eliberarea "imediată" a opozantei încarcerate Iulia Timoşenko, relatează AFP, conform Mediafax.
Fostul premier al Ucrainei, Iulia Timoşenko, a beneficiat de modicările Codului Penal, impuse de acordul de pace semnat de Preşedintele Ianukovici şi de liderii opoziţiei de la Kiev.
Timoşenko, condamnată la şapte ani de închisoare în 2011 pentru abuz de putere, a fost eliberată, în urma votului din Parlament.
Aceasta a fost acuzată că a semnat acorduri în domeniul gazelor cu Rusia, considerate dezavantajoase pentru statul ucrainean.
Foto: aljazeera.ro
Citeşte şi: Iulia Timoşenko: Voi candida la prezidenţiale!
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰