Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Judecător implicat într-o bătaie de stradă, la Timişoara. 8 persoane rănite, după ce s-au încăierat în fața unui bar

O bătaie de proporţii a avut loc la Timişoara, între două grupuri de petrecăreţi, în faţa unui bar. 8 persoane şi-au împărţit pumni şi picioare, iar rezultatul

de Redactia Observator

la 11.03.2018 , 11:09

Judecător implicat într-o bătaie de stradă, la Timişoara. 8 persoane s-au încăierat în fața unui bar

O bătaie de proporţii a avut loc la Timişoara, între două grupuri de petrecăreţi, în faţa unui bar. 8 persoane şi-au împărţit pumni şi picioare, iar rezultatul a fost sângeros.

În urma altercației, mai multe persoane au fost rănite serios, iar printre aceştia s-ar afla şi un judecător de la secția 1 Civilă a Tribunalului Timișoara, care ar fi fost rănit la gât.

Celelalte persoane au capetele sparte, iar unuia îi lipseşte chiar şi o bucată din ureche.

Articolul continuă după reclamă

Toate persoanele implicate în bătaie au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale.

Poliţia confirmă altercaţia şi precizează că s-a deschis un dosar în care se fac cercetări.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Evenimente » Judecător implicat într-o bătaie de stradă, la Timişoara. 8 persoane rănite, după ce s-au încăierat în fața unui bar