Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Kerry și Zarif au discutat la ONU despre aplicarea acordului privind dosarul nuclear iranian

Secretarul de stat american John Kerry și ministrul iranian de externe Mohammad Javad Zarif au anunțat că au făcut progrese cu ocazia unei întâlniri avute marți la ONU asupra aplicării acordului privind dosarul nuclear iranian și au indicat că se vor întâlni din nou vineri, relatează Agerpres.

de Redactia Observator

la 20.04.2016 , 12:51

Secretarul de stat american John Kerry și ministrul iranian de externe Mohammad Javad Zarif au anunțat că au făcut progrese cu ocazia unei întâlniri avute marți la ONU asupra aplicării acordului privind dosarul nuclear iranian și au indicat că se vor întâlni din nou vineri, relatează Agerpres.

Cei doi oficiali au discutat timp de două ore și jumătate, în urma unor plângeri exprimate săptămâna trecută de Teheran, care a spus că eliminarea sancțiunilor, prevăzută de acord, nu aduce beneficiile scontate.
Articolul continuă după reclamă
"Am discutat despre mai multe chestiuni și am făcut progrese", a declarat Kerry.
"Lucrăm pentru a ne asigura că acordul este aplicat așa cum trebuie și că părțile vor primi beneficiile prevăzute", a adăugat el.
Zarif a confirmat că discuțiile s-au purtat asupra necesității de a garanta că "Iranul va avea parte de pe urma acordului de beneficiile prevăzute". "Vom continua să lucrăm și ne vom întâlni din nou vineri", a adăugat el.
Iranul se plânge că, în pofida ridicării oficiale a sancțiunilor, băncile și companiile occidentale sunt reticente în a stabili relații cu Iranul, deoarece se tem că operațiunile lor ar putea fi vizate de justiția americană, SUA continuând să impună anumite sancțiuni, în special în legătură cu programul de rachete balistice al Teheranului.
În această privință, John Kerry a recunoscut luni seară că Iranul nu a recuperat pentru moment decât trei miliarde de dolari din zecile de miliarde scontate.
Întâlnirea de marți a fost prima față în față de la întrevederea de la 16 ianuarie de la Viena pentru a stabili aplicarea oficială a acordului.
Sursa: Agerpres
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Kerry și Zarif au discutat la ONU despre aplicarea acordului privind dosarul nuclear iranian