Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Europei: "Testul pe care Uniunea Europeană îl trece este unul fără precedent"

De Veronica Micu.
Publicat: 09.05.2021, 11:02.
Actualizat: 09.05.2021, 20:34

Klaus Iohannis a transmis, duminică, un mesaj de Ziua Europei, în care a reafirmat importanţa proiectului european şi nevoia de solidaritate. Preşedintele a spus că este o bună ocazie pentru a reflecta asupra lecțiilor învățate din experiența ultimului an, marcat de pandemie.

Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Europei

Hepta

Preşedintele afirmă Ziua Europei este un prilej de analiză, dar și de reafirmare a principiilor și a obiectivelor de bază ale Uniunii.

”Sărbătorim astăzi, 9 mai, Ziua Europei, într-un context încă marcat de pandemia de COVID-19, care a pus la grea încercare Uniunea Europeană şi statele sale membre. Este o bună ocazie să reflectăm asupra lecţiilor învăţate din experienţa ultimului an, dar şi un moment potrivit în care, pe fondul eforturilor de redresare şi al speranţelor reînnoite, putem realiza o proiecţie asupra viitorului Uniunii. Este, aşadar, un prilej de analiză, dar şi de reafirmare a principiilor şi a obiectivelor de bază ale Uniunii. Unitatea și solidaritatea sunt elementele fundamentale ale Declarației enunțate de către Robert Schuman în urmă cu mai bine de 70 de ani.

Aceste două valori comune sunt la fel de relevante și astăzi pentru construcția europeană, pentru adaptarea, dezvoltarea și progresul Uniunii Europene. Provocările prin care trecem împreună nu diminuează, ci, dimpotrivă, reconfirmă relevanța proiectului european și a unui răspuns unit și solidar al statelor membre și al instituțiilor europene. Principiile Declarației Schuman inspiră continuu acțiunea europeană. Viziunea de atunci, cu un pronunțat caracter universal, a fost aceea în măsură să asigure depășirea multor momente dificile, prin soluții comune, coordonate, în beneficiul cetățenilor europeni. Testul pe care Uniunea Europeană îl trece în contextul pandemiei este unul fără precedent. Cu toate acestea, reacția europeană la această criză ne-a oferit exact măsura valorii adăugate incontestabile pe care o aduce pentru noi toți Uniunea. Unitatea, coeziunea și solidaritatea constituie, fără îndoială, forța și esența răspunsului nostru”, spune Klaus Iohannis.

Citește și:

Președintele României afirmă că individual, statele membre nu ar fi găsit la fel de rapid soluțiile pe care țările au reușit să le identificee împreună.

„În acest context, din efortul nostru comun s-a desprins nevoia unei Europe reziliente, sub toate aspectele: politic - prin apărarea democrațiilor noastre și a statului de drept, economic - prin consolidarea lanțurilor de aprovizionare și protejarea comerțului liber, digital sau sanitar. Fără cooperarea la nivelul Uniunii, accesul la tratamente și echipamente medicale, la vaccinuri și la asistența financiară pentru susținerea măsurilor economice și sociale ar fi fost mult mai dificil. În același timp, răspunsul european la încercările ultimei perioade s-a bazat și trebuie să se bazeze în continuare pe respectarea valorilor fundamentale ale Uniunii, pe forța multilateralismului eficient, cu respectarea dreptului internațional. Toate aceste valori, alături de măsuri bine fundamentate în planul acțiunii pragmatice, inclusiv consolidarea alianțelor cu acele state și organizații care împărtășesc valorile noastre democratice și atașamentul pentru dreptul internațional, contribuie la întărirea rezilienței noastre strategice”, a mai spus Klaus Iohannis.

România a gestionat mai eficient efectele pandemiei prin strânsa cooperare la nivelul Uniunii

El afirmă că nu este deloc întâmplător faptul că susținerea manifestată de români pentru Uniunea Europeană este una ridicată și a rămas constantă în timp.

„Aceasta demonstrează fără echivoc atașamentul nostru profund pentru familia europeană, pentru valorile și modul de viață european, cu tot ceea ce reprezintă: respectul pentru democrație, statul de drept și libertățile fundamentale, perspectiva prosperității și a securității. Ca parte a profilului său pro-european, România continuă să susțină o Uniune a coeziunii, mai solidară și mai unită, în vremuri de criză, și nu numai. Aceștia sunt pilonii indispensabili pe care clădim viitorul Europei. România a gestionat mai eficient efectele pandemiei prin strânsa cooperare la nivelul Uniunii, astfel am stabilit culoare verzi pentru libera circulație a persoanelor și a mărfurilor, am achiziționat vaccinuri centralizat, am adoptat Planul de relansare economică. Realitatea ne-a evidențiat ceea ce deja știam: suntem mai puternici atunci când lucrăm împreună. Ghidați de valoarea fundamentală a solidarității europene, am oferit asistență atât statelor membre, cât și celor aflate în vecinătatea Uniunii Europene, precum Republica Moldova”, a continuat Iohannis.

Președintele s-a declarat mândru de faptul că, în această criză, România a fost parte a acestui efort solidar, în condițiile în care țara noastră nu doar că a beneficiat de sprijin, dar și-a asumat, prin acțiune concretă, partea sa de responsabilitate.

„În ciuda dificultăților actuale generate de pandemie, asistăm astăzi, în mod simbolic, la lansarea, la nivel european, a unui nou dialog cu cetățenii Uniunii, în cadrul Conferinței privind viitorul Europei.
Prin această Conferință ne propunem să vedem care sunt așteptările cetățenilor noștri și să găsim împreună soluții pentru a le transforma în realitate. Aspirațiile cetățenilor sunt esențiale pentru edificarea unei Uniuni Europene unite, puternice, pregătite pentru viitor. Lecțiile generate de pandemie, dar și marile transformări, evoluția tehnologică accelerată și eforturile de combatere a schimbărilor climatice vor figura, cu siguranță, printre temele cele mai importante în definirea acțiunii Uniunii pe termen mediu și lung. România susține o abordare în deplin acord cu Declarația de la Sibiu, adoptată la 9 mai 2019. Ceea ce numim cu mândrie „Spiritul de la Sibiu”, care definește contribuția României la construcția europeană, își păstrează deplina relevanță și poate orienta în continuare dezbaterea privind viitorul Europei”
, a mai spus Iohannis, de Ziua Europei.

Este necesar ca reziliența Uniunii să fie sprijinită de o vecinătate sigură

El a precizat că putem avea garanția că Uniunea Europeană de mâine va rămâne una a rezilienței, a incluziunii și a echității, care să asigure crearea de oportunități egale pentru noi toți.

„Ne dorim ca, la finele acestui exercițiu de reflecție, Uniunea Europeană să fie echipată cu instrumentele necesare creșterii rezilienței sale. În același timp, dorim o Uniune pregătită deplin pentru exercitarea rolului său de pol de prosperitate și stabilitate la nivel regional și global. Răspunsurile trebuie căutate în consolidarea instrumentelor Uniunii, conform competențelor sale, în sfere importante, precum Piața Internă, mai ales în ceea ce privește ridicarea barierelor care afectează încă deplina sa funcționare, în construirea unor sisteme de sănătate europene robuste, dar și în pregătirea societății pentru economia viitorului. În această ecuație, investițiile continue în educație și în formare profesională adaptată pieței muncii vor fi o componentă extrem de importantă. Ne dorim, de asemenea, să vedem o abordare europeană strategică asupra vecinătății și Balcanilor de Vest. Într-adevăr, este necesar ca reziliența Uniunii să fie sprijinită de o vecinătate sigură, stabilă, prosperă, ferm angajată în reforme politice și economice”, a afirmat Klaus Iohannis.

Potrivit preşedintelui, va urma o perioadă de dialog direct și activ cu cetățenii și, în perspectivă, de acțiune concretă.

„Ne dorim o participare cât mai largă la Conferința privind viitorul Europei și sperăm că românii vor avea o voce puternică în dezbaterea despre cum va arăta Europa în care vor să trăiască ei și generațiile care vor urma. Este momentul să ne amintim de trecut, să reflectăm la provocările actuale, dar și să ne angajăm în construcția viitorului”, a mai spus Iohannis, care a urat „La mulți ani, Europa! La mulți ani, România!”.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

PARTENERI
Imagini rare cu Elena Matei din adolescență! Cât de mult s-a schimbat finalista de la Chefi la cuțite / GALERIE FOTO
spynews.ro
Horoscopul zilei de 17 iunie 2021. Berbecii sunt pregătiți să se afirme. Află ce se întâmplă cu zodia ta
CaTine.ro
Detalii absolut șocante! Cum s-a sinucis, de fapt, Ionel după ce a omorât-o pe Andreea în fața fetiței de 5 ani
gandul.ro
Toni Iuruc pregătește o surpriză scumpă pentru Simona Halep! Unde a fost surprins viitorul soț al sportivei | GALERIE FOTO
prosport.ro
Se întâlnește cu fostul pe ascuns! Toți credeau că ea suferă, dar iată că nu e așa. S-a întors în brațele primului ei soț
redactia.ro
Thalia, spectacol în costum de baie. Artista s-a lăsat filmată din toate unghiurile
tvhappy.ro
Ce căuta șeful DNA cu politicienii la meci plus alte 6 momente care m-au făcut să mă întreb: „Măi, nene, dar pe ce lume trăim?”
libertatea.ro
Simona Halep, cerută de soție de Toni Iuruc! Cum arată inelul de logodnă
GSP
Atenție! Proprietarii de centrale termice vor plăti tot mai mult
money.ro
Detalii de ultimă oră despre starea lui Michael Schumacher: „Îl văd de două ori pe lună! Nu îl las în pace!”
as.ro
Alexandru a murit la vârsta de 23 de ani, după ce a trecut prin 5 intervenţii chirurgicale. Tânărul era cunoscut de mii de români: "Rămas bun, prieten drag!"
as.ro
Lautaro Martinez și Antonio Conte s-au mutat în ring după scandalul uriaș de la Inter – AS Roma 3-1. Ionuț Radu a fost martor la „bătaie”
as.ro