Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Scene dramatice pe litoral: sute de imigranți ilegali și-au riscat viața, ca să intre în România

Imagini dramatice au fost surprinse pe litoralul românesc. Plaja din staţiunea 2 mai a fost luată cu asalt de migranţi. Sute de bărbaţi, femei şi copii îngrămădiţi pe două pescadoare au fost depistaţi în apele Mării Negre. Una dintre ambarcaţiuni a fost întoarsă din drum şi trimisă înapoi în Bulgaria. Cealaltă, a fost la un pas de un sfârşit tragic, după ce s-a izbit de stânci. Doi copii au ajuns la spital.

de Redactia Observator

la 09.09.2017 , 19:14

Imagini dramatice au fost surprinse pe litoralul românesc. Plaja din staţiunea 2 mai a fost luată cu asalt de migranţi. Sute de bărbaţi, femei şi copii îngrămădiţi pe două pescadoare au fost depistaţi în apele Mării Negre. Una dintre ambarcaţiuni a fost întoarsă din drum şi trimisă înapoi în Bulgaria. Cealaltă, a fost la un pas de un sfârşit tragic, după ce s-a izbit de stânci. Doi copii au ajuns la spital.

Zorii zilei, plajele stâncoase de la 2 Mai - migranţii sunt înghesuiţi pe toate punţile ambarcaţiunii. Sunt de 4 ori mai mulţi decât capacitatea vasului, zeci de familii cu copii fugiţi din Iran şi Irak, dar şi călăuze plătite cu bani grei să-i treacă în spaţiul Schengen, bănuiesc autorităţile.

După ce au fost la un pas de moarte, izbindu-se de stânci, escortaţi de navele Gărzii de Coastă, migranţii au fost aduşi la mal, în siguranţă.

Vezi și

Pentru doi copii, drumul putea fi mortal. Epuizaţi după drumul extrem de periculos, copiii s-au prăbuşit la pământ.  În total, patru oameni au fost transportaţi de urgenţă la spital. Restul, au rămas în corturile ridicate în port.

Pe acelaşi subiect

Ieri noapte, alţi 120 de migranţi depistaţi în zona comună de patrulare, în apele româno-bulgare, au fost întorşi din drum. Veneau din Turcia, cu ţinta Vestul Europei, prin Serbia. 

Anul acesta, numărul migranţilor intraţi ilegal în România este de 7 ori mai mare decât cel de anul trecut. Numai în ultimele 24 de ore au fost depistaţi câţi într-o lună a anului 2016.

Cei 97 de migranţi ajunşi în Portul Mangalia au fost deja amprentaţi, identificaţi şi duşi spre Centrul de refugiaţi de la Galaţi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca elevii să fie privaţi de telefoane în timpul orelor?
Observator » Evenimente » Scene dramatice pe litoral: sute de imigranți ilegali și-au riscat viața, ca să intre în România