Mai multe conace vechi din toată ţara, scoase la licitaţie (Video)
Peste o sută de case şi conace vechi din toată ţara sunt scoase la licitaţie! După cum vă aşteptaţi, preţurile nu sunt la îndemâna tuturor.
Peste o sută de case şi conace vechi din toată ţara sunt scoase la licitaţie! După cum vă aşteptaţi, preţurile nu sunt la îndemâna tuturor. Trebuie să ai putere financiară ca să dai peste 5 milioane de euro pentru o clădire istorică, mai ales că e posibil să investeşti cam tot atât pentru a-i reda gloria de altădată.
Însă cei care vor, totuşi, o casă cu poveste se pot mulţumi şi cu un conac, al cărui preţ de plecare este de 200 de mii de euro.
Suntem în Casa Niculescu Dorobanţu, unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură din Bucureşti. Construită între 1910 - 1918 în stilul neogotic francez al castelelor de pe Valea Loarei, casa a aparţinut fiicei lui Ion C. Brătianu, Tatiana şi a servit drept sediu pentru Partidul Naţional Liberal.
Acum nu mai cântă muzica, dar casa păstrează acea notă romantică de început de secol 20.
Detaliile fac diferenţa, iar în ceea ce priveşte Casa Niculescu-Dorobanţu, găsim o abundenţă de elemente ce o pun în valoare, cum ar fi vitraliie sau tavanul.
În prezent, somptuosul edificiu declarat monument istoric de clasa A valorează între 5 şi 5,5 milioane de euro şi poate avea diverse întrebuinţări, de la hotel, centru cultural sau chiar muzeu privat.
Casa construită în 1640 este situată pe un teren de 4 hectare şi poate fi cumpărată pentru preţul de 850.000 de euro, un adevărat chilipir, spun experţii.
Domeniul de vis de la Herăşti poate deveni gazda unui superb centru de evenimente, la mică distanţă de Bucureşti.
Printre conacele de lux ce pot fi cumpărate în perioada următoare se numără şi vestita Casă a Căsătoriilor de la Ploieşti, care a fost reşedinţa a 3 primari ai Ploieştiului, si este estimata la 1 milion de euro.
Printre cele mai bine de 100 de conace si case vechi ce se vand in perioada urmatoare regasim si Casa Hrisicos de la malul mării, care pleaca de la 4 milioane de euro, dar şi Palatul Ştirbey de la Bacău, fosta reşedinţă a prinţului Alexandru Ştirbey. Toate ofertele se trimit in plicuri sigilate iar perioadele in care se vor desfasura licitatiile difera de la casa la casa.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰