Mama poliţistului Bogdan Gigină, MESAJ TULBURĂTOR pentru Gabriel Oprea: "Mă poţi privi în ochi şi poţi să repeţi..."
Mama poliţistului Bogdan Gigină, mort în urmă cu peste un an într-un accident în timp ce se afla în coloana care îl însoţea pe Gabriel Oprea, a postat pe Facebook un mesaj în care i se adresează fostului ministru de Interne.
Mama poliţistului Bogdan Gigină, mort în urmă cu peste un an într-un accident în timp ce se afla în coloana care îl însoţea pe Gabriel Oprea, a postat pe Facebook un mesaj în care i se adresează fostului ministru de Interne.
"Domnule Gabriel Oprea un singur lucru te intreb, eu o femeie simpla, mama unui copil cu un suflet mare si un caracter pe care nu o sa-l ai nici daca vei trai zece vieti (sa ma ierte parintii domniei voastre, le inteleg dezamagirea), ma poti privi in ochi si poti sa repeti "nu am lasat pe nimeni in urma". Esti o persoana careia nu i-a pasat ca acolo pe caldarim zace un copil, un copil al carui singe te-ai grabit sa-l acoperi si sa musamalizezi desfriul vietii tale. Tu Gabriel Oprea ai lasat in urma tot ceea ce iti impunea functia, ca de OMUL Gabriel Oprea nici nu poate fi vorba...", a scris Carmen Gigină pe Facebook.
Poliţistul Bogdan Gigină a murit în seara de 20 octombrie 2015, când, aflându-se într-un dispozitiv de însoţire a ministrului de Interne Gabriel Oprea, a fost implicat într-un accident de circulaţie. El a pierdut controlul motocicletei, în condiţiile în care ploua, şi a ajuns într-o groapă săpată pe carosabil pentru lucrări la reţeaua de gaze.
"În ceea ce priveşte cauza accidentului de circulaţie constând în viteza de deplasare (84 de km/h) şi neadaptarea acesteia la condiţiile meteorologice, din probele administrate pe parcursul urmăririi penale rezultă indicii rezonabile că această cauză a fost determinată de către ministrul de Interne Oprea Gabriel. Viteza de deplasare era stabilită în mod implicit de către ministrul de interne prin comunicarea destinaţiei şi a momentului precis la care acesta trebuia să ajungă la destinaţie. De altfel, acesta era singurul în măsură să solicite mărirea vitezei de deplasare dincolo de depăşirea limitei de siguranţă", susţin procurorii DNA care au anchetat cazul.
În acest caz sunt urmăriţi penal pentru ucidere din culpă Gabriel Oprea, Petre Mazilu, patronul firmei care a săpat groapa în care a căzut poliţistul, Adrian Corcodel, şef de echipă în cadrul firmei, precum şi împotriva persoanei juridice General MPM Impex.
În aceeaşi cauză, faţă de Gabriel Oprea s-a dispus în 5 februarie 2016 efectuarea urmăririi penale şi pentru infracţiunile de abuz în serviciu constând în folosirea resurselor umane şi materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru a asigura, în mod nelegal, însoţirea deplasărilor efectuate de ministru cu echipaje ale poliţiei rutiere şi abuz în serviciu constând în încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general de la acea vreme a beneficiat, în mod nelegal, de însoţirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale poliţiei rutiere.
Iniţial Instanţa supremă a pus sechestru pe o parte din averea lui Oprea şi a familiei sale, însă acesta a contestat decizia, iar măsura a fost ridicată.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰