Video Martor la intervenția polițiștilor din Onești: Îmi aduc aminte cum râdeau de parcă își spuneau glume
Un martor a dezvăluit cum a decurs intervenția controversată polițiștilor în cazul de la Onești unde un bărbat a luat ostatici doi muncitori într-un apartament, apoi i-a înjunghiat letal.
- Gheorghe Moroșan i-a înjunghiat pe cei doi muncitori, unul dintre ei decedând pe loc și altul la spitalul din Onești.
- Agresorul a ajuns și el la spital cu multiple plăgi împușcate în mâini, picioare, abdomen.
- Soția agresorului a fost reținută, acuzată că a fost complicele soțului său.
Un martor a povestit despre modul în care s-au desfășurat negocierile polițiștilor cu autorul dublei crime de la Onești. Martorul consideră că intervenția a fost una superficială și că polițiștii puteau face mai multe pentru a le salva pe cele două victime.
Martor: "Țipa foarte tare. Le-a spus (n.r.polițiștilor) că dacă nu se învață minte să facă de acum o să se învețe după el. Ori să reușească să-l calmeze, ori să-i dea documentul de care avea nevoie. I-a anunțat pe polițiști că o să-i înjunghie. Le-a spus că dacă intră pe scară o să-i înjunghie pe cei care îi țineau ostatici."
Martor: ”Cât timp a fost toată situația așa, au încercat cât de cât să vorbească dar domnul în continuu înjura și polițiștii au și spus: Da, nu mai înjura domnule. Nu se simțea de parcă încercau să-l calmeze. Pe la ora 1 îmi aduc aminte și cum era în fața scării și cum râdeau de parcă își spuneau glume. Nu știu tot ce au discutat, dar nu mi s-a părut că au lucrat cu finețe.”
Criminalul amenințase în urmă cu 3 ani că își va face dreptate
Gheorghe Moroșan, bărbatul care a ținut ostatici și apoi a omorât doi muncitori, care renovau apartamentul din care fusese evacuat, a amenințat încă din 2018 că își va face dreptate „cu armă de foc”: „Să nu vă fie de glumă. Nu glumesc”, a amenințat el într-un video online.
Doi muncitori care renovau un apartament în Onești, județul Bacău, au fost omorâți, luni seara, de fostul proprietar, în vârstă de 68 de ani, supărat că fusese evacuat. Poliția a deschis focul pentru a intra în apartamentul unde agresorul a ținut cei doi bărbați ostatici, după ce, timp de 6 ore, negocierile dintre agresor și forțele de ordine au eșuat.
Acesta i-a înjunghiat pe cei doi muncitori, unul dintre ei decedând pe loc și altul la spitalul din Onești. Polițiștii au intervenit în forță și au tras mai multe focuri de armă. Agresorul a ajuns și el la spital. El multiple plăgi împușcate în mâini, picioare, abdomen. Soția agresorului a fost reținută, luni seara, acuzată că a fost complicele soțului său.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰