Mărturia poliţiştilor care au arestat-o pe criminala de la metrou. Cum a reacţionat femeia în momentul în care a fost încolţită de oamenii legii
Poliţiştii care au prins-o pe suspecta în cazul crimei de la metrou spun că femeia a ţinut morţiş să îşi sune avocatul, deşi nu fusese încă acuzată de nimic.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Poliţiştii care au prins-o pe suspecta în cazul tragediei de la staţia de metrou Dristor au declarat că, în monentul în care au încolţit-o, femeia a ţinut morţiş să îşi sune avocatul, deşi nu fusese încă acuzată de nimic.
"Noi am actionat in statiile de metrou pana la inchiderea lor. Am cautat si in trenuri persoane care sa semene cu suspecta.
A coborat dintr-un autobuz de noapte şi a ţinut morţiş să îşi sune avocatul deşi noi nu am acuzat-o de nimic", spun oamenii legii.
Poliţiştii mărturisesc că femeia era puţin speriată.
"Nu neapărat de crimă, ci de faptul că nu se aştepta să fie găsită. Era îmbrăcată la fel ca în descriere. Lipsea doar eşarfa. A spus că a aruncat-o pentru că îi era cald când a ieşit de la Dristor. Iniţial, a refuzat că să urce în maşina de poliţie.
A avut o reacţie un pic ostilă. Solicita să fie dusă cu o maşină inscripţionată. Pe traseul de deplasare a fost liniştită. A devenit la un moment dat agitată şi a trebuit să îi imobilizăm mâinile ca să nu rănească vreun coleg.
Zece secunde a durat de la momentul împinsului până a venit metroul. Nu avea nimeni cum să sară în ajutor", au afirmat poliţiştii într-o conferinţă de presă.
Reamintim că o tânără de 25 de ani a murit în stația de metrou Dristor 1, după ce a fost împinsă pe șinele de tren de o femeie.
Aceeași femeie, spun polițiștii, a mai încercat să împingă o tânără, cu câteva ore înainte, dar nu a reușit. S-a întâmplat în staţia Costin Georgian.
Presupusa criminală a fost prinsă de poliţie şi reţinută pentru 24 de ore.
- Tânăra ucisă în staţia de metrou Dristor a fost lovită cu picioarele de femeia care a împins-o pe şine. Filmul teribilei crime (Video)
- Tragedie în Capitală. Tânără spulberată de metrou, după ce a căzut pe șine, la stația Dristor 1
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰