Observator » Evenimente » Medic din Botoşani, găsit inconştient în casă. Colegii săi au reuşit să îl salveze

Medic din Botoşani, găsit inconştient în casă. Colegii săi au reuşit să îl salveze

Medic din Botoşani, găsit inconştient în casă. Colegii săi au reuşit să îl salveze Ambulanţă România - Profimedia
Editor Monica Palade | Timp citire: 2 minute
Publicat la 16.10.2026, 15:49 | Modificat la 16.10.2026, 15:49

Un medic din oraşul Săveni, judeţul Botoşani, a fost găsit inconştient în propria sa casă, Colegii săi au reuşit să îl salveze.

Medicul, în vârstă de 56 de ani, a suferit un infract miocardic acut. El a fost fost transportat la Compartimentul de Primiri Urgenţe de la Spitalul orăşenesc Săveni, unde a fost resuscitat.

Medicul a fost salvat de colegi

"Pacientul a fost transportat la CPU Săveni, unde a prezentat stop cardiorespirator. Au fost iniţiate imediat manevrele de resuscitare şi aplicate două şocuri electrice externe, obţinându-se reluarea circulaţiei spontane. Intervenţia promptă a echipajului SAJ, în colaborare cu medicul de gardă al CPU Săveni, dr. Pârvu, a contribuit la succesul resuscitării. Evaluarea electro-cardiografică a evidenţiat un infarct miocardic acut, fiind solicitat un echipaj de terapie intensivă mobilă. La sosirea acestuia, pacientul era conştient, cooperant, cu scor Glasgow 15", a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SJA) Botoşani, Carmen Răgoşcă.

Articolul continuă după reclamă

Prin coordonarea eficientă a echipajelor şi a structurilor medicale implicate, s-a realizat transferul direct către centrul de specialitate din Iaşi, fără o etapă intermediară la UPU Botoşani, reducând astfel timpul până la accesul la îngrijirile de specialitate.

"Serviciul de Ambulanţă Judeţean Botoşani evidenţiază profesionalismul echipajului Substaţiei Săveni, promptitudinea intervenţiei şi colaborarea eficientă dintre toate echipajele şi unităţile medicale implicate. Acest caz demonstrează importanţa unei intervenţii bine coordonate, în care fiecare decizie şi fiecare minut pot influenţa decisiv evoluţia pacientului", a mai transmis SJA.