Medicul Mihai Lucan, din nou la poliţie, pentru declaraţii
Medicul Mihai Lucan a ajuns pentru ultima dată pe anul acesta, la secţia 17 de poliţie.
Medicul Mihai Lucan a ajuns pentru ultima dată pe anul acesta, la secţia 17 de poliţie. Este şi ultima dată înainte ca la Curtea de Apel să se judece contestaţia făcută de procurorii DIICOT, la decizia magistraţilor de a-l pune pe celebrul medic în libertate, sub control judiciar.
Fostului şef al Institutului de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca i se aduc acuzaţii extrem de grave. Ar fi delapidat unitatea medicală pe care a condus-o timp de două decenii şi ar fi adus un prejudiciu de peste un milion de euro.
Potrivit procurorilor, profesorul Lucan racola pacienţii de la stat pentru clinica lui privată, dar folosea resursele institutului, inclusiv aparatura medicală. Medicul s-a prezentat de dimineaţă la secţia de poliţie ca să dea cu subsemnatul şi a ieşit sprijinindu-se într-un baston.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰