Menajeră româncă siluită de bătrânul italian de 90 de ani pe care îl avea în grijă, la Potenza
Un bătrân italian în vârstă de aproape 90 de ani, din Potenza, a siluit-o pe femeia care avea grijă de el cu toată răspunderea, o româncă în vârstă de 43 de ani și va face pușcărie. Așa au decis magistrații italieni.

Deși pare greu de crezut că s-ar fi putut întâmpla așa ceva, procurorii italieni au adus probe și au demonstrat că acuzațiile sunt fondate, iar bătrânul chiar ar fi pregătit în detaliu toată agresiunea. Astfel, bătrânul se pare că nu era chiar atât de neputincios.
Astfel, Curtea de la Potenza l-a condamnat pe Giuseppe Bovino, un bătrân în vârstă de 88 de ani, din Balvano. El a fost acuzat de viol, pentru ca a obligat o femeie din Romania să întrețină relații sexuale complete, împotriva voinței sale.
Potrivit rechizitoriului, femeia a fost chemată de bătrân pentru a-i face curat în casă și de a-l ajuta să se spele, însă când românca a ajuns în casa acestuia și a început să îl îmbăieze, lucrurile au luat o turnură teribilă pentru româncă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰