Mesajul Whatsapp despre norul radioactiv deasupra României, o alertă falsă
Un mesaj distribuit masiv pe WhatsApp a băgat spaima în mulţi utilizatori ai aplicaţiei. Textul avertiza că până luni seară, ţara noastră este străbătută de nori radioactivi proveniţi de la explozia de acum zece zile din nordul Rusiei.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Un mesaj distribuit masiv pe WhatsApp a băgat spaima în mulţi utilizatori ai aplicaţiei. Textul avertiza că până luni seară, ţara noastră este străbătută de nori radioactivi proveniţi de la explozia de acum zece zile din nordul Rusiei. Astfel, eram îndemnaţi să râmânem în case şi să închidem ferestrele. Autorităţile de la noi au reacţionat şi au venit cu lămuriri.
Nu, nu există niciun motiv de panică. Asta ne transmit autorităţile care se ocupă de măsurarea radioactivităţii, la noi în ţară. Astfel, atât Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă dar şi CNCAN şi Agenţia Pentru Protecţia Mediului ne asigură că aerul şi mediul nu au suferit niciun fel de poluare radioactivă.
Au fost efectuate măsurători încă de pe 8 august, data la care s-a produs explozia nucleară în nordul Rusiei dar nu s-a constatat nicio modificare a nivelului de radiaţii. 24 de ore din 24 se prelucrează date ce privesc activităţile nucleare, dar radiaţiile, în ţara noastră sunt în limite normale. Şi instituţiile europene au efectuat măsurători, iar rezultatul a fost acelaşi.
Astfel, autorităţile de la noi ne îndeamnă să ţinem cont doar de avertizările oficiale care vin din partea statului şi să ignorăm mesajele care ar putea să producă stare de panică.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰