Video Mii de credincioși la pelerinajul Sfântului Dimitrie cel Nou. Procesiunea "Calea Sfinților", în Capitală
Mii de credincioși s-au adunat și astăzi pe Dealul Mitropoliei din Capitală. Cel mai așteptat pelerinaj din Muntenia, la moaștele Sfântului Dimitrie cel Nou, a continuat cu procesiunea tradițională "Calea Sfinților". Anul acesta, pelerinii se pot închina și la moaștele Sfintei Elisabeta de la Pasărea, aduse special alături de cele ale ocrotitorului Bucureștilor.
Sănătate, liniște sufletească și bine pentru cei dragi – asta și-au dorit credincioșii care au venit astăzi pe Dealul Patriarhiei. Unii participă la pelerinaj de ani întregi, în timp ce pentru alții a fost prima experiență de acest fel.
Procesiunea "Calea Sfinților" se apropie de final, după ce două coloane de preoți au străbătut străzile Capitalei, purtând raclele cu sfintele moaște. Cele două coloane s-au întâlnit la baza Dealului Patriarhiei, de unde au urcat spre catedrală. Aici, raclele au fost întâmpinate de Patriarhul Daniel și așezate într-un baldachin special, unde credincioșii se pot închina.
Chiar dacă procesiunea se va încheia în scurt timp, pelerinajul va continua. Credincioșii vor putea veni pe Dealul Patriarhiei până pe 28 octombrie, iar marți, pe 27 octombrie, va fi sărbătorit Sfântul Dimitrie cel Nou.
