Observator » Evenimente » Ministrul canadian al Apărării a vizitat baza Kogălniceanu: "Mereu vom fi uniţi"

Ministrul canadian al Apărării a vizitat baza Kogălniceanu: "Mereu vom fi uniţi"

Editor Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 10.11.2018, 10:29 | Modificat la 10.11.2018, 10:32

Acţiunile agresive ale Rusiei au fost condamnate de ministrul canadian al Apărării, prezent ieri la Constanţa. Incidentele din zona Mării Negre în care avioanele ruseşti testează reacţiile aliaţilor s-au înmulţit în ultima perioadă.

Ultimul s-a petrecut în urmă cu doar câteva zile, atunci când un aparat de tip Suhoi a trecut în viteză pe lângă o aeronavă americană.

La începutul acestei luni, un avion de vânătoare rusesc a efectuat manevre periculoase în apropierea unei aeronave americane. Nu este singurul incident de acest fel. La mijlocul lunii octombrie, o aeronavă rusească a fost interceptată de piloţii canadieni în apropierea spaţiului aerian românesc.

Articolul continuă după reclamă

Ministrul canadian al Apărării a vizitat alături de omologul său român baza aeriană de la Mihail Kogălniceanu. Canada a trimis în România 5 avioane de luptă şi 135 de membri ai personalului militar.