Ministrul Carmen Dan, despre Sebastian Ghiță: "O să vină în țară, o să fie audiat și o să aflăm multe!"
Ministerul Justiției a anunțat că începe procedura de extrădare, din Serbia, a lui Sebastian Ghiță.
Ministerul Justiției a anunțat că începe procedura de extrădare, din Serbia, a lui Sebastian Ghiță.
Fostul deputat, care a fost reţinut vineri în Serbia, după aproape patru luni de la dispariție, este arestat pentru 18 zile, la Belgrad.
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat că Sebastian Ghiţă va ”spune multe” când va fi audiat, după aducerea în țară.
”Ministerul Justiției va demara procedura de extrădare. O să vină în țară, o să fie audiat și o să aflăm multe”, a spus Carmen Dan.
Fostul deputat Sebastian Ghiță a fost prins în Serbia după aproape patru luni de la dispariție, timp în care instanțele din România au emis două mandate de arestare în lipsă pe numele lui.
Sebastian Ghiță a fost văzut ultima dată în țară pe 19 decembrie 2016, când s-a prezentat la IPJ Prahova, pentru a semna în cadrul controlului judiciar pe cauțiune. Ulterior, el a fost citat să se prezinte, la data de 21 decembrie 2016, la DNA Ploiești în dosarul Ponta — Blair, însă nu a venit, la sediul Parchetului ajungând doar avocații săi.
Poliția Română a anunțat vineri că Sebastian Ghiță a fost localizat și reținut în Serbia, după ce acesta a prezentat polițiștilor sârbi documente false de identitate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰