Ministrul Finanţelor promite că ajutorul social va fi regândit. "Beneficiarii să facă ceva pentru banii pe care statul îi acordă"
Potrivit ministrului Finanţelor, ajutorul social va fi regândit, în aşa fel ca beneficiarii să facă ceva pentru banii primiţi de la stat.
Toate cheltuielile publice trebuie verificate, iar în a doua parte a anului vom veni cu un raport pentru că statul trebuie să încurajeze munca, nu nemunca, a declarat la postul public de televiziune, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.
"În sistemul bugetar vorbim despre 1,2 milioane de salariaţi. Trebuie să analizăm toate cheltuielile publice. Vom veni cu un raport în a doua parte a anului. Din păcate, este o situaţie în care e mai bine să munceşti la stat decât la privat. Fiecare om însă trebuie să justifice ceea ce face. Făcând achiziţiile centralizat, se pot reduce cheltuielile bugetare. Statul trebuie să încurajeze munca, nu nemunca, cea ce implică o serie de măsuri, prin care să punem omul să facă ceva pentru banii pe care statul îi acordă, ca ajutor social, de exemplu", a afirmat Teodorovici.
Potrivit ministrului Finanţelor, în acest an nu se va lua în discuţie introducerea impozitului pe gospodărie sau a impozitului global.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰