Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Misiune de salvare contracronometru. Pompierii din Prahova au salvat doi bărbați care au căzut într-un canal adânc de 5 metri

Misiune de salvare contracronometru în judeţul Prahova. Pompierii au intervenit de urgenţă pentru a ajuta două persoane care au ajuns într-un canal adânc de 5 metri, în comuna Bucov. Totul s-a întâmplat după ce unul dintre bărbaţi a căzut, iar celălalt a încercat să îi sară în ajutor. Din nefericire, însă, a avut aceeaşi soartă. Salvatorii au reuşit în cele din urmă să îi aducă la suprafaţă. Unul dintre bărbaţi a suferit o fractură la picior şi a fost transportat la spital, în timp ce prietenul său a scăpat nevătămat, doar cu o sperietură. 

de Redactia Observator

la 16.06.2023 , 08:22

Doi bărbaţi care au căzut, joi seara, într-un canal adânc de cinci metri din comuna Bucov, au fost recuperaţi de pompieri, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.

"În prima faza, doar unul dintre ei a căzut în canal, iar cel de-al doilea a încercat să-i vină în ajutor până la sosirea forţelor de intervenţie, însă fără succes. Imediat, la locul indicat s-au deplasat o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, ulterior fiind nevoie şi de intervenţia unui echipaj SMURD", se precizează într-o informare transmisă de ISU Prahova.

Conform aceleiaşi surse, pompierii au reuşit extragerea unui bărbat rănit, care suferise o fractură la picior, ulterior acesta fiind transportat la spital. Celălalt bărbat nu a suferit leziuni.

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Aveţi încredere să cumpăraţi ciuperci din piaţă?
Observator » Evenimente » Misiune de salvare contracronometru. Pompierii din Prahova au salvat doi bărbați care au căzut într-un canal adânc de 5 metri